Noelia Novillo, o prezentatoare de știri de la Canal 26, a confundat Bardul,
decedat acum patru secole, cu William „Bill” Shakespeare, un bărbat de 81 de ani din Anglia, care a devenit a doua persoană din lume și primul bărbat din lume care primit vaccinul Pfizer pe 8 decembrie 2020.
Gracias por tanto, internet. pic.twitter.com/O4RpS1t1mH
— Alejo Schapire (@aschapire) May 28, 2021
William Shakespeare a murit în 1616, în timp ce omonimul său – internat în spitalul universitar din Coventry la momentul primei sale vaccinări – a murit joi, 20 mai 2021, în urma unui accident vascular cerebral fără legătură cu vaccinul.
„Avem vești care ne-au uimit pe toți, având în vedere măreția acestui om”, a spus Novillo. „Vorbim despre William Shakespeare și despre moartea sa. Vă vom anunța cum și de ce s-a întâmplat”.
După imaginile cu Bill Shakespeare care primea vaccinul, prezentatoarea de știri a adăugat: „După cum știm cu toții, este unul dintre cei mai importanți scriitori în limba engleză – pentru mine, maestrul. El era. El a fost primul om care a primit vaccinul împotriva coronavirusului. A murit în Anglia, la vârsta de 81 de ani”.
Comentariile ironice au curs după aceea pe Twitter, scrie cotidianul The Guardian, potrivit G4Media.ro.
„Au fost doar câțiva ani între ei”, a scris un utilizator Twitter.
„Să nu plângem pentru William Shakespeare”, a îndemnat altul. „Și-a trăit viața și s-a bucurat de afecțiunea oamenilor timp de secole”.
„O astfel de agitație în legătură cu moartea lui William Shakespeare, dar nu au menționat că era atât de bolnav încât nu a produs ceva de succes de secole. Supraevaluat”.