Extraordinara transformare a Gretei Thunberg, dintr-un copil aproape mut la 11 ani în cea mai puternică voce din lume a crizei climatice, a fost dezvăluită chiar de către mama ei.
Malena a povestit cum a fost diagnosticată cu autism fiica sa și cum a ajutat-o activismul să depășească o tulburare alimentară.
A slăbit 10 kilograme în două luni
”Greta dispărea încet într-un soi de întuneric. A încetat să mai cânte la pian. Nu mai râdea. Nu mai vorbea. Și a încetat să mai mănânce”, povestește Ernman.
Ernman, celebră cântăreață suedez de operă și soțul ei, actorul Svante Thunberg, s-au luptat cu tăcerea în care se afundase Greta și refuzul ei de a mânca orice, cu excepția a mici cantități de orez, avocado și gnocchi.
Greta a slăbit 10 kilograme în două luni și era pe punctul de a fi internată în spital.
Apoi, tatăl ei a realizat că Greta era victima bullying-ului. ”Școala nu este empatică. Cei de acolo înțeleg diferit situația. Era vina Gretei, așa credeau ei”, a mai scris Ernman.
După ce și-a mai recuperat din greutate, Greta a fost evaluată de psihiatrii, care au diagnosticat-o cu un nivel ridicat de autism, pe care Ernman îl descrie ca sindromul Asperger, precum și cu tulburări obsesiv compulsive.
Momentul cheie, un film văzut la școală
Momentul cheie, în care Greta a devenit interesată de criza climatică a fost un film rulat în clasă despre deșeurile din oceane, ”o insulă de plastic” din sudul Pacificului.
După lecție, în timp ce Greta se arăta foarte îngrijorată de situație, ceilalți copii erau mai entuziasmați de călătoriile profesorului la New York și zborurile către Thailanda și Vietnam.
”Greta nu putea împăca toate acestea cu ceea ce tocmai văzuse în film”, mai scrie mama sa. ”A văzut ceea ce ceilalți dintre noi nu au vrut să vadă. Era ca și cum ar fi văzut cu ochii liberi emisiile noastre de dioxid de carbon”.
În vara anului 2018, Greta a început prima sa grevă școlară, stând cu o pancartă pe care o făcuse acasă în fața biroului primului ministru al Suediei.
Când i s-au alăturat și alți activiști, tatăl a încercat să o convingă să meargă acasă, conștient de efectul emoțional pe care l-au avut sosirea acestora asupra ei. Dar fata a refuzat, iar timpul petrecut alături de alți oameni a început să aibă un efect neașteptat asupra sa.
Protestele au vindecat-o
În a treia zi, un activist Greenpeace i-a oferit Gretei niște tăiței thailandezi vegani.
”A gustat puțin. Apoi încă puțin. Nimeni nu a reacționat la ce se întâmpla. De ce ar fi făcut-o? Greta continua să mănânce. Și nu doar câteva îmbucături, ci aproape toată porția”.
Greta Thunberg a fost săptămâna aceasta în Marea Britanie, pentru a lua parte la un protest al tinerilor din Bristol.
Prezența sa la protest a fost întâmpinată cu încântare de către organizatori.
”Am fost toți foarte entuziasmați la gândul că o vom auzi vorbind”, a declarat Milly Sibson, o tânără de 17 ani, ca și Greta.
”Ador să am șansa de a mă întâlni cu ea, pentru că este fondatoarea acestei mișcări și este foarte importantă pentru noi. Este un idol chiar dacă e mai tânără decât mine”, a mai spus Milly.