Prezentăm integral dreptul la replică transmis de H4L BĂNEASA SRL. Sublinierile din text aparțin companiei H4L Băneasa.

„În vederea unei corecte informări a publicului, subscrisa H4L Băneasa solicită publicarea următorului  

DREPT LA REPLICĂ

(1) Prin articolul intitulat „Amenințare la adresa siguranței naționale”. STS a cerut în instanță blocarea ridicării  blocurilor de 9 etaje de lângă Aeroportul Băneasa” nu s-a dorit prezentarea vreunei informații credibile și dovedite, ci, dimpotrivă, continuarea unei campanii ilicite și regretabile de discreditare și crearea impresiei, false, de încălcare  a legii de către subscrisa, iar termenii utilizați în articol sunt tendențioși și ofensatori, neputându-se reține că s-ar  încadra în doza de exagerare a limbajului artistic, nefiind în niciun caz necesari pentru transmiterea mesajului chiar  critic al jurnalistului, depășind astfel limitele admisibile ale exercițiului dreptului la libera exprimare, consacrat de  art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. 

(2) Nu este vorba de o încălcare a vreunei norme legale și cu siguranță nu de o „Amenințare la adresa siguranței  naționale”, cum în mod tendențios menționează autorii articolului, ci ne aflăm în prezența unei autorizații de  construire care a fost emisă în mod legal și care respectă toate dispozițiile legale în materie. Conduita celor doi  autori denotă atât necunoașterea prevederilor legale cât și lipsa de profesionalism, aceștia, printr-o simplă lectură a  legislației aplicabile, ar fi putut afla care sunt condițiile pentru emiterea unei noi autorizații de construire în situația  în care lucrările nu au fost începute sau nu au fost finalizate în termenele stabilite. 

Un profesor universitar din Sibiu e acuzat de mai multe forme de abuz asupra studenților. Reacția Universității
Recomandări
Un profesor universitar din Sibiu e acuzat de mai multe forme de abuz asupra studenților. Reacția Universității

(3) Mai mult, cei doi autori în mod premeditat prezintă denaturat răspunsurile oferite de subscrisa cu bună credință, cu  scopul evident insidios de a sugera, ca și argument de întărire, că, fiind autorizația nelegală, potențialii clienți au  decis să înceteze relațiile contractuale/să își ceară banii înapoi. Nimic mai adevărat, căci cei doi clienți au solicitat  restituirea avansului, cauzat de aceleași persoane care au o problemă cu succesul proiectului nostru și la presiunea 

cărora cei doi jurnaliști aleg să scrie defăimător. Pentru corecta informare, răspunsul subscrisei la interpelarea dlui  Groșereanu a fost că „Vânzările sunt bune, în concordanță cu valoarea locației, a proiectului nostru și a nevoii din  piața de spații de locuire de calitate.” dar și că „Deși nu aveam nicio obligație în acest sens, întrucât eram în cadrul  contractual, am decis să returnăm sumele plătite și să închidem amical relația cu clienții respectivi. Este foarte  probabil, clienții respectivi să revină în momentul finalizării proiectului pentru a achiziționa la prețul de piață al  momentului, dacă vor mai fi apartamente disponibile.” 

(4) În ceea ce privește afirmația că, pentru emiterea autorizației de construcție din 2020 ar fi fost nevoie de avizul STS,  aceasta este falsă deoarece: 

Anul 2024, cel mai cald din istoria măsurătorilor meteorologice. Ziua în care 24 de stații meteo din România au arătat peste 40 °C
Recomandări
Anul 2024, cel mai cald din istoria măsurătorilor meteorologice. Ziua în care 24 de stații meteo din România au arătat peste 40 °C

– STS nu deține rețele de telecomunicații speciale în proximitatea terenului în cauză; 

– nu există legătură de radiocomunicații STS în proximitatea terenului în cauză; 

– Emitentul autorizației de construcție nu a prevăzut în certificatul de urbanism, pe bună dreptate, necesitatea  obținerii unui asemenea aviz. 

(5) Demersul judiciar are resorturi nelegitime, STS acționând la sesizarea și în folosul unor persoane fizice, împotriva  unei persoane juridice de drept privat. Persoanele implicate vor răspunde patrimonial și nu numai după stabilirea adevărului pe cale judecătorească. 

(6) Pentru corecta și completa informare, reamintim că, în anul 2007, foștii proprietari ai terenurilor care fac obiectul  articolului au inițiat elaborarea PUZ în vederea unei dezvoltări urbanistice. Prin HCGMB nr. 272/15.07.2009, ulterior finalizării dezbaterii publice cu zero comentarii, obținerii tuturor avizelor și îndeplinirii condițiilor legale, a  fost aprobat PUZ-ul pentru terenurile în chestiune („PUZ 2009”), cu posibilitatea realizării unor accente până la 35 m. AACR a emis avizul favorabil nr. 23022/1580 din 25.09.2008, pentru un regim de înălțime de maxim 35  de metri. 

(7) PUZ 2009 a adus modificări ale reglementărilor din PUG, respectând întocmai prevederile art. 32 alin. (3) din  Legea nr. 350/2001 – forma în vigoare la 28.08.2008 (analiza de legalitate a PUZ și HCGMB se face în raport de prevederile legale în vigoare la data de 28.08.2008, astfel cum prevede Art. 4 din Ordonanța nr. 27/20081).

Strategia iubitei lui Sorin Oprescu pentru recuperarea vilei din Primăverii cumpărate pe numele ei. Statul a confiscat proprietatea
Recomandări
Strategia iubitei lui Sorin Oprescu pentru recuperarea vilei din Primăverii cumpărate pe numele ei. Statul a confiscat proprietatea

1 Art. 4 din Ordonanța nr. 27/2008 forma introdusă prin art. 1 pct. 18 din Legea nr. 242/2009, aflată în vigoare la  15.07.2009, data adoptării HCL de aprobare PUZ 2009, stabilea imperativ că: „Avizarea și aprobarea documentațiilor de  urbanism elaborate în baza unui certificat de urbanism emis înainte de 29 august 2008 sau care au solicitare de aviz al  comisiei tehnice de urbanism a autorității publice locale competente se vor face în condițiile prevederilor legale aplicabile  înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe, dar nu mai târziu de 30 septembrie 2009.”

(8) În baza PUZ 2009, Primăria Sector 1, la cererea proprietarului de la aceea vreme (firma Intermontaj SRL), a emis Certificatul de urbanism nr. 3650/48/H/35013/25.11.2009 în scopul elaborării documentației pentru autorizarea  executării lucrărilor de construire privind imobile de locuințe S+Ds+P+9E, pe terenul în suprafață de 2.668 mp,  situat în Str. Ștefan Holban nr. 38A, lotul 2. Prin HCL S1 nr. 190/30.08.2010 a fost aprobat PUD Str. Ștefan Holban  nr. 38A, lotul 2 (PUD 2010 – condiție prevăzută în Certificatul de Urbanism nr. 3650 pentru emiterea Autorizației  de Construire). 

(9) În temeiul reglementărilor PUZ 2009, detaliate prin PUD 2010, a fost întocmită DTAC, respectiv obținute toate  avizele, acordurile și documentele prevăzute în Certificatul de urbanism nr. 3650/48/H/35013/25.11.2009.  

(10) În perioada de valabilitate a Certificatul de urbanism nr. 3650/48/H/35013/25.11.2009, firma Intermontaj SRL a  solicitat emiterea autorizației de construire, în conformitate cu DTAC elaborată cu respectarea prevederilor  PUZ 2009 și PUD 2010 aprobate în mod legal. 

(11) În data de 25.03.2011, fiind îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege, Primarul Sectorului 1 a emis Autorizația  de construire nr. 122/3/H/24502/25.03.2011, privind lucrările de construire ansamblu rezidențial – două corpuri  2S+P+7E+E8R+E9R, pentru terenul în suprafață de 2.668 mp. Perioada de valabilitate AC a fost prelungită, cu  respectarea legii, până la 24.03.2013 („AC 2011”). 

(12) Conform art. 56 alin.(5) din Legea nr. 350/2001, odată cu demararea procedurii de autorizare, începută prin  depunerea cererii de emitere a certificatului de urbanism, valabilitatea prevederilor PUZ 2009 aprobat s-a extins  de drept până la finalizarea investițiilor. 

(13) Mai mult, PUZ 2009 a produs efecte juridice și a intrat în circuitul civil – prin și odată cu emiterea certificatelor de  urbanism, aprobarea PUD-urilor și emiterea AC 2011. Prin urmare, este exclusă ipoteza ieșirii din valabilitate a PUZ, indiferent de data la care ar fi fost începute, realizate, finalizate și recepționate lucrările de construire  autorizate.  

(14) În data de 11.07.2019, H4L Băneasa SRL a achiziționat de la IMOB INVEST SRL (care, la rândul ei, a dobândit de la Intermontaj SRL) terenul în chestiune, odată cu dreptul de proprietate, dobândind și toate drepturile, obligațiile  și beneficiile ce decurgeau din PUZ 2009, PUD 2010, certificatele de urbanism și Autorizația de construire 2011,  împreună cu proiectele, avizele, acordurile, studiile și permisele aferente.  

(15) Întrucât AC 2011 își pierduse valabilitatea, H4L Băneasa a depus cererea nr. 35219 din 21.08.2019 prin care a solicitat emiterea unei noi autorizații de construire pentru executarea lucrărilor la obiectivul de investiții – în  conformitate cu prevederile din autorizația inițială.  

(16) În această situație, legea este cea care prevede că noua autorizație de construire se emite fără a fi necesar un nou certificat de urbanism, cu menținerea tuturor avizelor și acordurilor emise la prima autorizație, conform art.  7 alin.(6) din Legea nr. 50/1991 [1] și art. 54 alin.(4) din Normele de aplicare a Legii 50/1991 [2] aprobate cu  Ordinul nr. 839/2009.  

(17) Fiind îndeplinite toate condițiile impuse de lege, Primarul Sectorului 1 a emis Autorizația de construire nr.  58/01/H/35219 din 11.02.2020, pentru executarea lucrărilor de construire autorizate inițial – două imobile (94  apartamente) de locuințe colective 2S+P+7E+E8-9R, având POT = 31,70% și CUT = 3,1. 

H4L BANEASA S.R.L.”

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Firma românească unde un simplu șofer are un salariu mai mare decât un prefect face angajări. Ce meserii se caută
Știrileprotv.ro
Firma românească unde un simplu șofer are un salariu mai mare decât un prefect face angajări. Ce meserii se caută
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Viva.ro
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Libertateapentrufemei.ro
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Satul de poveste din România în care locuiau cei mai tari tăietori de lemne. I se spunea Valea Ungurului, dar aici s-au așezat slovacii. Ei fac sarmale din cartofi și pălincă din cireșe amare
FANATIK.RO
Satul de poveste din România în care locuiau cei mai tari tăietori de lemne. I se spunea Valea Ungurului, dar aici s-au așezat slovacii. Ei fac sarmale din cartofi și pălincă din cireșe amare
Fostul lider WTA s-a căsătorit » Cum a cucerit-o printr-o abordare pe stradă: „Este un film total! Am știut din prima”
GSP.RO
Fostul lider WTA s-a căsătorit » Cum a cucerit-o printr-o abordare pe stradă: „Este un film total! Am știut din prima”
Animalul pe care românii știu cum să-l crească, dar de care nu se bucură mai deloc. E prea scump pentru buzunarele noastre și ajunge pe mesele bogaților. S-a dat liber la export anul acesta și fermierii sunt sfătuiți să vândă cu banii jos
FANATIK.RO
Animalul pe care românii știu cum să-l crească, dar de care nu se bucură mai deloc. E prea scump pentru buzunarele noastre și ajunge pe mesele bogaților. S-a dat liber la export anul acesta și fermierii sunt sfătuiți să vândă cu banii jos
'În biserică, cu cununiile pe cap, telefoanele sunau și amanta urla'. Anamaria Prodan, noi dezvăluiri despre separarea de Laurențiu Reghecampf. A făcut publice detalii intime din relația lor!
Unica.ro
'În biserică, cu cununiile pe cap, telefoanele sunau și amanta urla'. Anamaria Prodan, noi dezvăluiri despre separarea de Laurențiu Reghecampf. A făcut publice detalii intime din relația lor!
Horoscop financiar 14 – 20 octombrie 2024. Află cine are câștiguri în plus săptămâna aceasta!
Financiarul.ro
Horoscop financiar 14 – 20 octombrie 2024. Află cine are câștiguri în plus săptămâna aceasta!
România, sub avertizare de ploi şi vânt. Zonele lovite de valul de frig săptămâna viitoare
Observatornews.ro
România, sub avertizare de ploi şi vânt. Zonele lovite de valul de frig săptămâna viitoare
Horoscop 13 octombrie 2024. Fecioarele ar putea fi mai interesate de problemele legate de starea de sănătate sau cele de la muncă
HOROSCOP
Horoscop 13 octombrie 2024. Fecioarele ar putea fi mai interesate de problemele legate de starea de sănătate sau cele de la muncă

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI