Am vândut apartamentul. Când m-am dus să-mi ridic banii depuşi ca fond de rulment mi-au dat o sumă infimă faţă de cât cotizasem. Ce să fac? Eugen Pais, Bucureşti

Răspuns: Asociaţia de proprietari e obligată să vă restituie contravaloarea sumei plătite. Încercaţi să discutaţi cu administratorul. 

Indemnizaţie pentru creşterea copilului

Până la ce vârstă se acordă indemnizaţia pentru creşterea copilului cu handicap? Ana Maria Safta, Bucureşti

Răspuns: Indemnizaţia se acordă persoanelor care se află în concediu de maternitate pentru creşterea copilului până la 2 ani, respectiv până la vârsta de 3 ani, în cazul copilului cu handicap. 

Dreptul la pensia soţului decedat

Soţul meu a decedat. Conform cărei legi pot beneficia de pensia lui? Amalia Pogan, Bucureşti

Răspuns: Conform art. 67 din Legea 19/2000, soţul supravieţuitor are dreptul la pensie de urmaş pe tot timpul vieţii, la împlinirea vârstei standard de pensionare, dacă durata căsătoriei a fost de cel puţin 15 ani. Trebuie să alegeţi între pensia dv. şi a soţului.

Probleme cu iluminatul stradal

De o săptămână s-a ars becul de la un stâlp de pe strada Baltagului nr. 17. Am făcut sesizare la Luxten, dar nu ne-a răspuns nimeni. Când vor veni să ne rezolve problema? Mioara Malkias, Bucureşti

Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”
Recomandări

Răspuns: Conform informaţiilor primite de la firma Luxten, problema dv. se va rezolva în maximum 48 de ore.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro

Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro

În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Ce să nu faci niciodată ca să atragi prosperitatea în viața ta. Anca Dimancea dezvăluie obiceiul negativ pe care multe persoane îl au: ”Vreau să se înțeleagă acest lucru”
FANATIK.RO

Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro

S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală

Reacţia unui turist grec, venit la schi în "satul lui Moş Crăciun" din România. Cât costă un skipass pentru o zi
Observatornews.ro
Reacţia unui turist grec, venit la schi în "satul lui Moş Crăciun" din România. Cât costă un skipass pentru o zi
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI