De asemenea, legea le interzice angajatorilor utilizarea unor practici discriminatorii referitoare la:
* anuntarea, organizarea concursurilor sau a examenelor si selectia candidatilor pentru ocuparea posturilor vacante din sectorul public sau privat, singurele exceptate de la aceasta regula fiind locurile unde trebuie sa se faca diferente intre sexe datorita naturii si a conditiilor de munca;
* incheierea, suspendare, modificarea sau incetarea raportului juridic de munca ori de serviciu;
* stabilirea sau modificarea atributiilor din fisa postului;
* stabilirea remuneratiei in functie de sex sau acordarea unor beneficii pe criterii sexuale;
* informare si consiliere profesionala, programe de initiere, calificare, perfectionare, specializare si recalificare;
* promovare profesionala;
* dreptul de aderare la sindicat si accesul la facilitatile acordate de acesta;
* orice alte conditii de prestare a muncii, potrivit legislatiei in vigoare.
Cum se poate face dreptate
In cazul eventualelor litigii, persoanele nedreptatite pot formula sesizari, reclamatii sau plangeri catre angajatori sau impotriva lor. De asemenea, ei pot cere sprijinul reprezentantilor sindicali pentru rezolvarea situatiei, iar daca medierea nu a fost posibila, persoana ale carei drepturi au fost lezate poate face o plangere catre instanta judecatoreasca specializata, in cel mult un an de la savarsirea faptei. Plangerile sunt scutite de taxa de timbru, iar cel discriminat poate cere despagubiri materiale si morale, precum si inlaturarea consecintelor faptelor discriminatorii, de la cel care le-a savarsit.