Nimeni nu-i cere premierului Tariceanu, ori primarilor sa puna termostat soarelui si sa mai coboare astfel vipia care parjoleste tara si ucide oamenii. Oricum, din racoarea Alpilor elvetieni, unde-i in concediu, Videanu nici nu ar reactiona. Totusi, ce pot sa faca autoritatile e sa incerce sa reduca atat cat mai e posibil efectele calamitatii si sa inceapa a gandi in perspectiva. Ceea ce nu s-a facut. De vreo zece ani, clima, era tot mai evident, o ia razna, iar poluarea tot mai accentuata n-a facut decat sa agraveze consecintele. Guvernantii si edilii, cati s-au tot perindat, au avut cunostinta de aceasta evolutie, dar s-au comportat ca toantele care jeleau sa nu cada drobul de sare in capul copilului.

Nu s-a elaborat si nu s-a aplicat o strategie de mediu, impunand o protectie severa a padurilor si zonelor verzi, a apelor.

Era previzibil ca transformatoarele, in general reteaua electrica, nu vor rezista nici caniculei si nici consumului masiv (aer conditionat, instalatii frigorifice, utilaje electrice mereu mai multe), dar Electrica nu le-a modernizat, principala preocupare fiind trimiterea catre abonati de facturi mereu mai piperate. Nu s-a facut nimic nici pentru dotarea rapida a Ambulantei.

Lipsa irigatiilor  a compromis recolta, spre satisfactia importatorilor, anuntandu-se un val de scumpiri. Se interzice acum, ziua, traficul greu, punandu-se in dificultate economia, dar nimeni nu se-ntreaba ce fel de astfalt au turnat firmele care au incasat mii de miliarde.

Vor urma, zic meteorologii, veri la fel incinse, daca nu si mai rau. E timpul ca varfurile administratiei sa faca un dus rece, sa se dezmeticeasca si sa alcatuiasca, in sfarsit, o minima strategie de aparare coerenta si coordonata. Pentru ca nu-s platite doar sa repete ca papagalul buletinul meteo.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Gestul făcut de George Burcea, după ce s-au încheiat toate procesele cu Andreea Bălan și s-au întâlnit la serbarea fiicei lor, Ella. Cum s-au fotografiat și ce a urmat după eveniment
Viva.ro
Gestul făcut de George Burcea, după ce s-au încheiat toate procesele cu Andreea Bălan și s-au întâlnit la serbarea fiicei lor, Ella. Cum s-au fotografiat și ce a urmat după eveniment
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Ce trebuie să pui în blatul de tort ca să-ți iasă pufos. Ingredientul care îl va face să ți se topească în gură
FANATIK.RO
Ce trebuie să pui în blatul de tort ca să-ți iasă pufos. Ingredientul care îl va face să ți se topească în gură
Radu Vâlcan, mesaj de dragoste pentru soția lui, Adela Popescu. Ce i-a transmis prezentatorul TV: "Eu înnebunesc aici..." FOTO
Elle.ro
Radu Vâlcan, mesaj de dragoste pentru soția lui, Adela Popescu. Ce i-a transmis prezentatorul TV: "Eu înnebunesc aici..." FOTO
Anca Sigartău a povestit cum a scăpat de cancer în Postul Crăciunului. Mărturia emoționantă a actriței
Unica.ro
Anca Sigartău a povestit cum a scăpat de cancer în Postul Crăciunului. Mărturia emoționantă a actriței
Ce casă ne permitem, în funcție de venit. Formula simplă care ne învață cum să nu ne supraîndatorăm
Observatornews.ro
Ce casă ne permitem, în funcție de venit. Formula simplă care ne învață cum să nu ne supraîndatorăm
Horoscop 19 decembrie 2024. Berbecii se văd azi nevoiți să se ocupe mai mult de cei dragi, de nevoile și de solicitările lor
HOROSCOP
Horoscop 19 decembrie 2024. Berbecii se văd azi nevoiți să se ocupe mai mult de cei dragi, de nevoile și de solicitările lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI