Contactat de Libertatea pentru un punct de vedere privind relatarea New York Times, Ministerul Apărării Naționale (MApN) a indicat comunicatul oficial transmis marți, 14 martie, de Comandamentul Forțelor Aeriene americane din Europa și Africa, în momentul în care a fost anunțat incidentul din Marea Neagră. Comunicatul nu precizează însă baza de pe care a decolat drona americană.
Drona a fost lovită marți, 14 martie, deasupra Mării Negre, de un avion rusesc, lucru care a determinat oficialii americani să fie nevoiți să prăbușească drona în mare.
Deși astfel de drone pot transporta rachete Hellfire, această aeronavă fără pilot era neînarmată și efectua supraveghere la aproximativ 120 de kilometri sud-vest de Crimeea când cele două avioane rusești au interceptat-o, potrivit afirmațiilor oficialului american.
New York Times nu precizează baza din România de pe care a decolat drona, dar astfel de modele au fost detașate în România de armata americană la Baza 71 Aeriană din Câmpia Turzii.
Afirmațiile oficialului militar pentru NYT vin după ce un avion de vânătoare rusesc a forțat marți, doborârea unei drone MQ-9 Reaper a Forțelor Aeriene americane deasupra Mării Negre, după ce i-a avariat elicea.
Rusia a transmis că există o diferență de viziune privind incidentul din Marea Neagră față de varianta prezentată de SUA, și nu dorește un conflict.
„Nu dorim niciun fel de confruntare între SUA și Federația Rusă. Suntem în favoarea unor relații pragmatice în interesul popoarelor din SUA și Federația Rusă”, a declarat ambasadorul rus la Washington, Anatoli Antonov. „Am făcut schimb de opinii pe această temă, deoarece avem unele diferențe cu privire la ceea ce s-a întâmplat astăzi”, a precizat ambasadorul rus.