Drona recuperată de autorităţile române avea la bord încărcătura explozivă a unei rachete antinavă sovietice, aproximativ 500 kg, scrie Naval News, sub semnătura unuia dintre cei mai credibili specialiști în domeniul naval. Ambarcaţiunea avea de două ori mai mult explozibil decât are o rachetă modernă Harpoon.
„Specialistul respectiv, Sutton, este cel care s-a preocupat cel mai mult de dronele navale, publică în NavalNews și este credibil”, a declarat comandorul în rezervă Valentin Mateiu pentru Televiziunea Română.
Cel mai probabil, ambarcațiunea de aproape 10 metri lungime era ucraineană, însă specialiștii nu exclud nici să fi fost rusească, notează sursa citată.
Autoritățile române au descoperit miercuri, 3 aprilie, această ambarcațiune plină cu explozibil, au tractat-o cu o navă a Agenției de Salvare a Vieții pe Mare și au ținut-o aproape o zi în Portul Constanța, în apropierea unor petroliere.
Valentin Mateiu, comandor în rezervă, spune că o încărcătură de 400 kg poate produce mai ales într-un port o explozie puternică și efectul poate fi extrem de periculos pentru întreaga infrastructură.
TVR a cerut Ministerului Apărării Naționale un punct de vedere, dar nu a primit niciun răspuns.
„Aceste drone sunt elemente periculoase”
Viceamiralul Mihai Panait, şeful Statului-Major al Forţelor Navale, a transmis că aceste drone de suprafaţă sunt elemente periculoase. „Ceea ce vă pot spune este că, așa cum acționăm împotriva minelor marine care sunt un pericol deosebit de important, și aceste drone de suprafață sunt elemente periculoase”, a spus acesta.
Sâmbătă, Agenţia Română de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) a transmis mai multe detalii despre ambarcațiunea răsturnată lângă Tuzla care a fost detonată vineri, provocând spaimă în rândul oamenilor din zonă.