Potrivit unui raport confidențial al autorităților germane, aceste zboruri au avut loc în perioada 3-4 decembrie 2024 și nu au avut impact asupra facilităților sau echipamentelor din zonele respective.

„Posibile drone spion” au fost observate „de mai multe ori” zburând deasupra bazei aeriene Ramstein, principala bază NATO, a forțelor aeriene americane din Europa de Vest.

Autoritățile germane și americane sunt în coordonare pentru a investiga aceste incidente.

Reprezentanții armatei SUA au confirmat că dronele nu au afectat activitățile de la baza Ramstein, dar ancheta continuă pentru a stabili originea zborurilor suspecte.

De asemenea, au avut loc observații similare și în alte locații, inclusiv parcuri industriale.

„La începutul lunii decembrie au fost mai multe observări de sisteme aeriene mici fără pilot în zonă și deasupra bazei aeriene Ramstein; acestea nu au avut niciun impact asupra locuitorilor din baza sau pe facilitățile echipamentul militar de acolo”, a spus un purtător de cuvânt al bazei, citat de Spiegel.

În ultimele luni, zborurile cu drone au devenit o preocupare majoră pentru autoritățile germane, fiind investigate ca posibile acțiuni de spionaj.

Parchetul Flensburg a deschis o anchetă sub suspiciunea de „acționare ca agent în scopuri de sabotaj”, iar Bundeswehr a fost alertat. În ciuda eforturilor, autoritățile nu au reușit să adopte o abordare comună pentru combaterea acestor activități de spionaj cu drone.

Raport al Congresului SUA: De ce armata rusă a înregistrat pierderi semnificative și n-a fost capabilă să câștige războiul din Ucraina ANALIZĂ
Recomandări
Raport al Congresului SUA: De ce armata rusă a înregistrat pierderi semnificative și n-a fost capabilă să câștige războiul din Ucraina ANALIZĂ

De altfel, recent,a existat o serie de incidente cu drone care zburau peste bazele Forțelor Aeriene ale SUA din Anglia.

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.