Lasconi a explicat de ce Drulă – președintele demisionar al USR, Barna – fost președinte USR în perioada 2017-2021 şi Ionuț Moșteanu – liderul deputaţilor USR nu se vor regăsi în echipa sa, dacă va fi aleasă preşedinte al partidului.

„Ei au făcut parte dintre cei care au condus cu adevărat USR-ul şi care au dus la rezultatul acesta. Nu trebuie acum să-i omorâm, nu trebuie să-i scoatem… Noi trebuie să lucrăm împreună, nu se duce nimeni cu maceta… Gata, plecaţi! Pentru că avem nevoie… Gândiţi-vă că ei au experienţă de câţiva ani în politica mare din România şi contează. Eu îmi doresc să unesc oamenii, nu să-i dezbin, pentru că altfel noi vom fi şi mai slabi”, a susținut Elena Lasconi, potrivit news.ro.

Ea a precizat că oricare dintre cei trei poate face mai departe parte din Biroul Naţional „dacă candidează pe alte liste”. „Asta nu înseamnă că eu nu o să pot să lucrez cu oamenii ăştia, dar nu o să defilez eu cu ei, asta sută la sută”, a punctat Lasconi.

Un alt nume de politician USR cu care Lasconi nu vrea să lucreze este Cristian Ghinea, fost ministru al fondurilor europene și coordonator al Departamentului de Politici Publice al USR, cel care a conceput PNRR-ul României. Lasconi susţine că acesta, deşi nu a avut nicio funcţie oficială de conducere, „este unul dintre cei care au contribuit masiv la dezastrul” de la alegerile din 9 iunie.

Întrebată cine va face atunci parte din echipa sa, Elena Lasconi a răspuns că „este posibil” să fie Claudiu Năsui, Cristina Prună și Lucian Stanciu-Viziteu. 

Drulă a demisionat de la șefia USR, Lasconi, favorită să-i ia locul

Președintele USR a anunțat pe 10 iunie că își dă demisia din funcţia de preşedinte al partidului, după aproape doi ani, în urma alegerilor locale și europarlamentare din 9 iunie, când USR a obținut rezultate sub așteptări. La europarlamentare, Dreapta Unită (USR, Forța Dreptei și PMP) a ieșit pe locul trei, după PSD-PNL și AUR.

Cătălin Drulă a fost ales preşedinte al USR în iulie 2022, cu peste 70% din voturi, după demisia lui Dacian Cioloș. El va mai rămâne președinte până când se vor organiza alegerile pentru desemnarea succesorului.

Elena Lasconi, unul dintre cei șase candidați pentru funcția de președinte USR alături de Cristian Seidler, Radu Hossu, Vasile Dincă, Luiza Oancea și Vasile Gabriel Filip, are cele mai mari șanse să devină succesorul lui Cătălin Drulă.

Pe 24-25 iunie va avea loc turul 1 al alegerilor, cu posibilitatea unui tur 2 pe 27-28 iunie. După alegerea președintelui USR, va fi stabilit noul Birou Național al USR. Congresul USR a fost convocat pentru 29 iunie.

 
 

Urmărește-ne pe Google News