Liderul USR Timiș i-a cerut socoteală președintelui Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra.

La inaugurare, acum două săptămâni,
președintele CJ Timiș spunea că „Șoferii vor circula în
condiții excelente pe tronsonul de aproape 5 kilometri, pe care a
fost turnat un strat nou de asfalt. Lucrările, în valoare de peste
1,2 milioane de lei, erau absolut necesare”.

Cristian Moș, președintele USR Timiș, a publicat pe Facebook fotografii cu drumul înainte și după „modernizare” explicând că de la inaugurarea noului asfalt de pe cei 5 kilometri de șosea (pe 15 aprilie) și până la primele probleme au trecut doar două săptămâni, potrivit Press Alert.

„Călin Dobra ne spune că nu știe de ce s-a întâmplat acest lucru, că drumul este în garanție și că specialiștii vor trebui să-și dea seama. Eu cred că lucrările astea făcute de mântuială prevestesc alegerile. (…) Prin crăpătură se poate vedea direct asfaltul vechi. L-au turnat direct peste. Marea problemă este că dacă toți cei 5 km au fost realizați la fel, atunci aceste probleme se vor repeta pe toată lungimea drumului județean. Să nu uităm că este totuși o perioadă cu trafic foarte redus! Ce se va întâmpla în câteva luni de trafic normal? Cel mai ciudat pentru mine este să mă uit la imagini de acum un an cu acel drum și să constat că era destul de bun. Adică drumul nou pare că va ajunge în câteva luni mult mai rău decât a fost înainte de «modernizare»”, a scris liderul opoziției locale.

Cristian Moș a găsit și o posibilă explicație. „Probabil că era muuuult mai ieftin să facă reparații punctuale, decât să-l supraasfalteze pe tot. În imagine am pus câteva cadre cu drumul de acum un an și cu porțiunea surpată de acum”, a mai adăugat președintele USR Timiș.

Potrivit tion.ro, președintele CJ
Timiș susține că a notificat constructorul să intervină urgent
pe DJ591, iar asfaltul surpat va fi reparat chiar joi.

„Vă reamintesc faptul că lucrarea
este una de întreținere și reparații, NU de investiții, astfel
că permite rezolvarea rapidă a unor defecțiuni. În plus,
tronsonul este în garanție până în 2023. Orice problemă apărută
în acest interval este suportată din bugetul executantului, nu de
Consiliul Județean Timiș. Cât de profitabilă este lucrarea pentru
firmă constructoare, rămâne de văzut… Oricum, orice problemă
mai apare acolo, o suportă din propriul buzunar. Lucru valabil nu
doar în acest caz, ci pentru toate contractele pe care le avem”, a
transmis Călin Dobra.

 
 

Urmărește-ne pe Google News