„Am început deszăpezirea Transfăgărăşanului! Deocamdată lucrăm în zonele în care nu există risc de avalanşă şi doar atunci când condiţiile meteo permit intervenţia în siguranţă”, anunţă, miercuri, oficialii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov.
Aceştia precizează că în acest an stratul de zăpadă din zonă este mai mic. „Având în vedere că în acest an avem mai puţină zăpadă comparativ cu alţi ani, estimăm că vom putea deschide acest drum spectaculos cu mult înainte de data obişnuită de 1 iulie”, a mai transmis sursa citată.
De obicei, stratul de zăpadă care trebuie îndepărtat de pe carosabil ajunge şi la şase metri, lucrându-se câteva săptămâni pentru a curăţa întreaga porţiune.