ComenteazăPrimul contact cu baletul l-a avut la trei ani, când, de Crăciun, a primit în dar un “kit” de balerină – un covoraș cu poziții de balet și un CD cu o dansatoare. Pentru mica Andrada acea balerină reprezenta un fel de ..zână. În clasa întâi era deja înscrisă la Școala Populară de Artă din Târgu Jiu, iar în clasa a doua stătea față în față cu o “doamnă” de la București. Doamna respectivă văzuse un spectacol al copiilor din Târgu Jiu și ochiul ei format o țintise pe Andrada.
“A venit la mine și mi-a zis că din clasa a cincea trebuie să vin la București, să studiez la un liceu de profil. Să devin balerină profesionistă”, povestește Andrada. Din clasa a doua până la finalul clasei a patra, timpul a zburat, iar ea se pregătea de București. Nici nu concepea să nu ajungă aici. Mama ei o susținea. Credea că totul va rămâne la nivel de vis.“A fost o perioadă complicată, credeam că o să-i treacă. Ea tot spunea că visează să devină balerină de renume, să danseze la Operă…A trecut timpul și, la sfârșitul clasei a patra n-am avut de ales. Am venit cu ea la București să o înscriu la Liceul Floria Capsali”, ne spune mama ei.
Internat, mâncare dietetică, accidentări
Andrada a intrat la Liceul de Coregrafie și s-a instalat la internat. Avea 11 ani. A urmat o periodă grea, în care adaptarea a durat ceva. Era mai mică decât colegele de cameră, studiile erau complexe, mult diferite de ce știa ea la Târgu Jiu. “Ne-a fost tare greu, veneam la București la două săptămâni să îi aduc pachet, pentru că ea, ca orice balerină, are nevoie de o dietă anume. Ele nu mănâncă porc, cartofi…A fost greu cu banii de cazare, de transport. Cei care sunt din provincie și au un copil în București poate că înțeleg ce spun. La fiecare final de an o întrebam dacă nu vrea să se întoarcă acasă. Zicea mereu că nu. Am susținut-o. A meritat din plin, pentru că ea asta și-a dorit, a fost visul ei”, spune mama Andradei. Pe lângă toate greutățile, viața de elev la balet presupune accidentări. Nu grave, dar dese. “Am avut de la entorse la tendinite, m-am accidentat la genunchi, la mâna dreaptă…de toate”, râde acum Andrada, abia recuperată dintr-un episod dureros.
Nu i se întâmplă numai ei, ci toți elevii trec mai devreme sau mai târziu prin cabinetul ortopedului. Trec toate. Profesorii îi susțin. Andrada, ca și colegele ei, se uită la dascăli cu un respect fără margini.
Mutarea la București
În clasa a opta, familia a decis că Andrada are nevoie de mai mult suport, așa că mama și-a făcut bagajul și s-a mutat în București. Cu atât mai mult cu cât fiul cel mare intrase la facultate aici. Avea de gând să le fie alături copiilor și s-a uitat cu inima grea în urmă, pentru că soțul ei rămânea acasă, la Târgu Jiu. “A trebuit să le fiu alături, chiar dacă, vorba aceea, rostul meu era acolo. După atâția ani să mă mut…greu de crezut. Dar asta înseamnă susținerea unui vis, din punctul meu de vedere. Eu asta am făcut și fac – susțin visul Andradei. Și cred că merită din plin”, spune femeia. A început încet încet să cunoască orașul și în cele din urmă și-a luat și un job aici.
Autograf de la Alina Cojocaru
“Am multe modele. Svetlana Zaharova și Alina Cojocaru, iată două dintre ele. Și Bianca Fota. Pe Alina Cojocaru am cunoscut-o personal, mi-a dat și un autograf. E foarte frumoasă!”, spune Andrada. Când termină liceul, vrea să urmeze Facultatea de coregrafie. Vrea să danseze pe scena Operei Române. Și în străinătate.
“Mie baletul mi-a schimbat viața, pentru mine e totul. Mă face un om mai bun chiar. Vreau să devin primă balerină. Orice fată visează să devină primă balerină!”, mai spune ea. Până atunci, mai are de lucru. Programul e încărcat și greu. Orele de școală și cele de studio de balet îi ocupă aproape toată ziua. De multe ori, seara îi găsește pe elevi pe scena Operei, unde repetă variații. Târgu Jiu pare foarte departe și abia mai ajunge acolo în vacanțele mari.
CITEȘTE