Familia Niculescu, din comuna Stoeneşti, Vâlcea, duce renumele firului de borangic peste hotare şi se mândreşte să păstreze şi să dezvolte arta ţesutului tradiţional, meşteşug vechi.

Afacerea Cristinei Niculescu si a soțului ei, singura familie de sericicultori din România, pleacă de la plantaţia de duzi, ajunge la creşterea viermilor de mătase, obţinerea borangicului şi se opreşte la produsul finit: costum popular, maramă, ie, perdele, ştergare şi eşarfe din borangic. Sunt singurii români care mai ţes borangic de la viermii de mătase din ferma proprie.

Drumul până la ie este unul lung, iar în afacere este implicată toată familia. Cristina Niculescu spune că firul de borangic se obține cu multă muncă și este mai apoi țesut la războaiele vechi, unele de jumătate de secol, din atelierul familiei.

“Se fac aproape 20 de ani de când am început această poveste cu creșterea viermilor de mătase și crearea rochiilor și iilor din borangic. Viermii de mătase îi hrănim cu frunzele de dud din plantația noastră”, ne-a spus Cristina Niculescu.

Custodele Coroanei a purtat o ie făcută în atelierul din Vâlcea

Drumul de la frunza de dud la ie. Povestea de succes cu fir de borangic a ultimei familii din România care păstrează tradiția creșterii viermilor de mătase
Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori
Recomandări
Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori

Bluzele albe cu cusături alese au atras-o și pe Maiestatea Sa Margareta, care, de Sărbători a îmbrăcat o ie produsă în atelierul din Vâlcea.

“M-am simțit extraordinar de mândră și de bucuroasă când am aflat că Principesa Margareta a purtat de Crăciun o ie făcută la noi în atelier. Este o emoție de nedescris să vezi cum este apreciată munca noastră. Cel mai probabil este o ie pe care cineva i-a făcut-o cadou, dar m-am bucurat să o văd la Custodele Coroanei. De altfel, acum 4-5 ani, și Principesa Maria a purtat cu ocazia zilei de 1 Decembrie un palton de borangic cusut de noi. Este un lucru foarte frumos pentru noi, ce ne dă avânt să mergem mai departe și să păstrăm tradiția.

Cristina Niculescu

Iile țesute la atelierul din Vâlcea au străbătut aproape toată lumea și au ajuns chiar și în Statele Unite ale Americii. Prețul uneia pleacă de la 650 de lei și ajunge până la 1.200, iar o rochie de borangic costă între 2.500 și 4.500 de lei.

WhatsApp Image 2020-01-09 at 12.27.37Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 12

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
FANATIK.RO
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Elle.ro
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
Unica.ro
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui uragan, peste 100 de kilometri la oră
Observatornews.ro
România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui uragan, peste 100 de kilometri la oră
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință
HOROSCOP
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI