Maşina clubului sportiv, care oprise pe banda de urgenţă, din cauza unei probleme apărute la motor, a fost lovită violent din spate de un autotren încărcat cu cherestea. În urma impactului, microbuzul a fost târât câteva zeci de metri şi s-a răsturnat în şanţ, iar camionul a căzut peste el.
“Am oprit microbuzul pentru că fierbea apa la motor. Şoferul s-a dat jos, totul a durat două minute. Apoi a venit tragedia. Pur şi simplu m-am trezit în faţa microbuzului. Toată lumea urla, ţipa, era un haos de nedescris. Am sunat la salvare, apoi mi-am sunat părinţii”, a mărturisit, ieri, Vlăduţ Marinoiu, singurul sportiv care a scăpat nevătămat din accident.
Nu avea semnalizare de avarie Nu aceeaşi şansă au avut-o şi colegii săi. Trei dintre ei, Daniel Mandu (25 de ani), Daniel Pârloagă (20 de ani) şi Robert Bucă (19 ani), au murit încarceraţi, iar alte 11 persoane, printre care şi antrenorul Aurel Iancu, cu fisură craniană, au fost rănite.
Conform martorilor, microbuzul nu avea semnalizare de avarie, iar autovehiculul de mare tonaj a intrat în el pentru că pur şi simplu nu l-a văzut.
Fotografii: Florin Mitu
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro