Suntem în miezul verii, trafic intens al turiștilor. Ne apropiem cu pașii repezi și siguri de 2020, când România se va număra printre țările organizatoare ale Campionatului European de fotbal. Încă un motiv suplimentar ca străinii care ne trec pragul să viziteze ceea ce este, probabil, în continuare, atracția turistică numărul 1 din provincie și din imediata proximitate a Capitalei, Castelul Bran.
Conform cifrelor oficiale, peste 844.000 de turiști plătitori au vizitat în 2018 domeniul celebru pentru reședința de vară a Reginei Maria. Ce-i drept, mai mulți vin în special atrași de legenda lui Dracula, o poveste cu iz mai degrabă hollywoodian.
Dacă-i punem la socoteală și pe ceilalți oameni care vin în orășelul aflat în mod normal la maximum jumătate de ceas de Brașov, se depășește lejer milionul de cetățeni ce mișună prin Bran.
Cum să-ți piară cheful de ziua liberă
Nu mai punem la socoteală faptul că cei ce sunt în tranzit spre diverse stațiuni montane. Străinii sunt atrași de legenda contelui scos la lumină de mintea, flerul și penița lui Bram Stoker, însă adevăratul horror este drumul până la Bran!
„Am citit despre această localitate și-am zis s-o văd într-o zi liberă cu iubita mea. Wow, de la București ne-a luat șase ore până acolo, este prea mult. Când am ajuns acolo, ne-a pierit tot cheful de vizitat, deși castelul și împrejurimile sunt superbe”, s-a confesat Mattia Montini, atacantul celor de la Dinamo.
Italianul se poate considera fericit, în weekend se doboară recordurile de timp pentru a ajunge la Bran. Mai exact, un drum de la București până acolo, de 188 de kilometri, ceea ce pe site-urile de specialitate, gen distanta.ro, îți indică undeva la două ore și 33 de minute, se face în aproape de 3 ori mai mult!
În weekend e prăpăd
Încercat, verificat, luat cu mâinile de păr! Ziua de sâmbătă este aglomerată spre munte, indiferent de oră, de vreme sau de sărbătoare. Coada de mașini din DN 1 din zona orașului Breaza până în Comarnic deja este intrată în folclorul drumurilor la munte.
Așa arăta coloana de mașini din Comarnic, sâmbătă după-amiaza. Vezi VIDEO:
Depinde doar numărul de minute ale ambuteiajului. Dacă ești la primele ore ale zilei, 8:30-9:00 spre exemplu, admiri peisajul între 40 și 60 de minute.
După aceea, chiar dacă GPS-ul este pișicher și-ți scrie, inițial, undeva la trei sferturi de oră, cu fiecare minut care trece, ori rămâne blocat, ori depășește ora de mers în coloană.
Necazul unora, bucuria altora: Aglomerația infernală le oferă oportunități de bussines pentru vânzătorii de fructe de pădure din zonă, caserole mixte de zmeură și mure, 10, 15 și 20 de lei.
După ce se parcurge una dintre cele mai hulite localități ale automobiliștilor, Comarnic, următorul pit stop obligatoriu este la Bușteni. Un alt „clasic”, aici, e ploaie de vară, că tot toarnă cu găleata, până în 30 de minute.
Când te gândești că pierzi mai mult cu drumul decât cu ceea ce fals se numește „să ieși o zi la munte”, vezi cum stațiunile montane Bușteni, Azuga și Predeal sunt unite de un șarpe uriaș format din mașini pe o rază de peste 10 kilometri! Oameni ce tranzitează de sus în jos localitățile sau se întorc în București.
Lucrări în plin sezon pe drumul dintre Predeal și Râșnov
Când crezi că ai scăpat și faci stânga spre Râșnov, te bucuri de peisajul mirific și îți faci planuri pentru a petrece relaxat ceea ce a mai rămas din ziua liberă de calitate, nu pricepi de ce GPS-ul arată că mai ai doar până în 6 kilometri până la destinație și faci 40 de minute!
Nu vă faceți inimă rea, nu loviți smartphone-ul, păstrați-vă cumpătul și fiți atent la drum: este adevărat, probabil, pe jos e mai scurt, dar atât e cu mașina.
Oficialii țării au găsit de cuviință ca în vârful sezonului, pe un drum de acces direct folosit de români și de străini, să inițieze lucrări de reperații ample.
La primul semafor, două utilaje se sprijină de caldarăm, fiindcă nu e nici țipenie de muncitor, la celelalte nu mai e nimic. Un sens este decopertat total și-și așteaptă meseriașii, care, probabil, au liber. Același șarpe format din mașini multicolore, o sirenă ce anunță un polițist venit să inspecteze zona, hazliu și lipsit de eficiență.
Badea Cârțan ar fi ajuns mai repede de la București, era o plimbare estivală pentru el, decât cu automobilul, șase ore, până la Bran, un must have pe buletinul de bord al oricărui străin care vine să viziteze România.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro