Cascadorie mortala, ieri la pranz, pe podul Otopeni. Soferul unei Dacii a zburat, pur si simplu, cu masina peste axul drumului si a lovit trei masini care veneau din sens opus. Impactul, extrem de violent, s-a soldat cu moartea a doua persoane si ranirea altor doua. Dacia s-a rupt in doua si s-a imprastiat pe mai multi metri pe sosea.
Tragedia s-a produs putin dupa ora 12.30, cand pe podul Otopeni e foarte mare aglomeratie. Dacia galbena gonea cu viteza dinspre Bucuresti spre Otopeni. La un moment dat, dupa cum povesteste soferul unui Ford, implicat si el in accident, conducatorul auto al Daciei s-a lovit de parapetul de pe partea sa de mers, a sarit peste bordura care desparte cele doua benzi si a lovit in plin o Skoda, care, din inertie, a intrat la randul sau intr-o dubita Ford. Totul s-a petrecut in cateva secunde, soferii care circulau dinspre Otopeni fiind luati prin surprindere de manevrele pe care le-a facut soferul Daciei, cascador fara voie intr-un accident care avea sa-i curme viata.
Una din victime se grabea la aeroport
Pompierii Grupul Special de Salvatori – ISU “Dealul Spirii” l-au gasit pe barbatul care se afla la volanul Daciei cu bratele sfartecate pana la os si ca capul plin de sange. Acesta a murit in ambulanta, in drum spre spital, iar pasagera care se afla in autoturism, Elena Ghiciuc (60 ani), din Iasi, a fost strivita intre resturile a ceea ce a mai ramas din masina. In potbagajul Daciei ramasese o geanta de voiaj cu numele femeii, iar in geanta acesteia politistii au gasit pasaportul si actele de rezidenta in Italia ale Elenei. Se grabea sa prinda avionul ca sa ajunga in “Cizma”. Moartea a pandit-o insa pe podul Otopeni, intrerupand astfel o calatorie ce-i devenise, de ceva timp, familiara.
Traficul pe pod s-a desfasurat cu dificultate, sute de masini asteptand pe cativa kilometri sa intre in Capitala.
La scurt timp dupa accident, pe podul Otopeni s-a strans multa lume. Oamenii comentau de pe margine evenimentul si spuneau ca au auzit un sunet care parea sa provina de la explozia unei anvelope. Unii erau suparati ca ambulanta ce ar fi putut salva viata celor doi a venit dupa zeci de minute.