Localităţile Helegiu, Deleni, Drăgugeşti şi Bălăneasa şi, parţial, localitatea Livezi nu au curent electric. ISU Bacău a transmis că se lucrează la rezolvarea problemei, informează Agerpres.
„Sunt afectaţi 2.423 consumatori, iar DelGaz Grid acţionează cu 2 echipe pentru depistarea şi remedierea defecţiunii”, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Bacău, maiorul Andrei Grecu.
Drumul naţional 2F Bacău – Vaslui a fost închis, de luni seară, pe sectorul dintre Secuieni şi Străminoasa, din cauza precipitaţiilor abundente care au condus la umplerea secţiunii podului din localitate, existând risc de deversare.
Conducătorii auto au la dispoziţie, ca rută alternativă, traseul Bacău – Adjud – Podu Turcului – Bârlad – Vaslui.
De asemenea, drumul naţional DN 11A între localităţile Oneşti şi Rădeana a fost închis până la ora 02,20, din cauza cantităţilor mari de precipitaţii.
De luni, un val de aer polar a lovit România. Vor fi scăderi bruște de temperaturi și fenomene meteo extreme în următoarele zile. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru perioada 6-19 mai.
În contextul avertizărilor emise de meteorologi, Primăria Municipiului București (PMB) a anunțat, prin intermediul unui comunicat, că a dispus măsuri imediate, pentru asigurarea protecției cetățenilor.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro