Circulaţia rutieră este blocată pe DN 51A Zimnicea – Piatra, pe DN 65E Piatra – Roşiori de Vede şi pe DN 65A Roşiori de Vede – Turnu Măgurele, toate în judeţul Teleorman. În Dolj, 15 drumuri judeţene sunt blocate, după ce întreaga noapte a nins viscolit.
Poliţiştii au anunţat că, în cursul zilei de joi, traficul va fi restricţionat în judeţ mai ales pentru maşinile de mare tonaj. Traficul rutier se desfăşoară cu dificultate şi în Bucureşti, unde ninge viscolit de câteva ore. Capitala se numără printre zonele aflate sub incidenţa Codului Galben de ninsori.
Probleme în traficul din Capitală au început să apară încă de la primele ore ale dimineţii. Cele mai mari probleme au fost înregistrate pe Şoseaua Colentina, Şoseaua Fundeni, Bulevardul Iuliu Maniu, zona Răzoare, 13 septembrie şi Calea Rahovei.