UPDATE: În cadrul emisiunii Adriana Nedelea LA FIX, secretarul de stat din cadrul Ministerului Sănătății Nelu Tătaru a spus că va fi făcut un un control la DSP București, deși în acest moment legea nu prevede acest lucru. În plus, el a vorbit despre schimbarea legislației, subliniind că „este șocant să te apuci să controlezi o unitate care controlează”.

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Bucureşti, instituţia care veghează la igiena din spitale, policlinici, restaurante sau şcoli are sediul în zona Iancului, într-o fostă casă boierească de pe strada Avrig.

Pliante şi afişe despre cum poate fi păstrată igiena, când trebuie să te speli pe mâini (“când sunt foarte murdare”), când trebuie să te dezinfectezi pe mâini (în restul timpului) sau ce este coronavirusul se află peste tot în instituţie. Însă la atât se opreşte protecţia contra infecţiilor pentru cineva care intră pe uşa DSP.

CAMERA ASCUNSĂ | Sub amenințarea coronavirusului, „paznicii igienei” dau un exemplu jalnic. DSP Bucureşti nu are săpun la baie!
Toaleta din sediul DSP: aparatul cu săpun e dezolant de gol
Ajutat de amantă și de soție, un candidat la primărie a dat foc casei în care dormeau copiii
Recomandări
Ajutat de amantă și de soție, un candidat la primărie a dat foc casei în care dormeau copiii

La parter, funcţionează doar două din cele trei grupuri sanitare. Toaleta funcțională are apă rece, ţevi scorojite şi un dispozitiv pentru săpun lichid. Gol. Nici hârtie igienică, nici spray-uri cu dezinfectant. Nimic care să dea impresia minimei preocupări pentru igienă.

Cel mai scump săpun din lume

La capătul holului, dai de chiuveta de serviciu, ruginită, cu un aer interbelic, la fel ca întreaga clădire.

Cârpe vechi, perii uzate şi o pereche de mănuşi de cauciuc atârnă pe o scară de zidar. Pe una dintre cârpe se usucă, la lumina neonului, două bucăţi de săpun de toaletă.

CAMERA ASCUNSĂ | Sub amenințarea coronavirusului, „paznicii igienei” dau un exemplu jalnic. DSP Bucureşti nu are săpun la baie!
Uneltele cu care se face curăţenie în sediul DSP Bucureşti

Contrar aparenţei banale, este un săpun foarte scump: în 2019, DSP Bucureşti a achiziţionat servicii de curăţenie de la Total Maintenance Services, o firmă cu doi angajaţi, din Sectorul 2.

Contractul e în valoare de 84.000 de lei. Bani suficienţi să speli pe jos cu perii noi şi să mai schimbi mopul din când în când. Poate să adaugi şi nişte detergent de podele.

Șefa IȘJ Timiș merge la Curtea Constituțională după ce a fost lăsată fără permis fiindcă a depășit o mașină de Poliție care „încurca circulația”
Recomandări
Șefa IȘJ Timiș merge la Curtea Constituțională după ce a fost lăsată fără permis fiindcă a depășit o mașină de Poliție care „încurca circulația”

„Dezinfectant n-am avut niciodată”

Portarul de la intrarea în sediu ridică din umeri când îl întrebi de dezinfectant pentru mâini sau de săpun la baie. “Dezinfectant n-am avut niciodată. Săpun puneau într-o vreme, acum nu mai pun, nu ştiu de ce”.

La Biroul de Relaţii cu Publicul, nu e rost de dialog cu singura angajată aflată înăuntru. “De ce nu aveţi săpun la baie?”, “La orice întrebare, răspundem doar în scris, ne trimiteţi pe mail sau… Dar numai în scris”, “Nici dezinfectant pentru mâini nu aveţi… Doar pliante”, “V-am spus, răspundem numai în scris”.

În spatele funcţionarei se vede o chiuvetă mică, iar pe un dulap, lângă chiuvetă, sunt prosopelul şi săpunul, aduse probabil de acasă.

Savanta care n-a descoperit săpunul

DSP Bucureşti are 210 angajaţi, medici, asistenţi, infirmieri, farmacişti, chimişti, fizicieni.

Cel mai mare salariu de bază este de 16.344 de lei, pentru funcţia de şef de laborator. Un inspector superior câştigă în jur de 7.500 de lei lunar, un şofer – 4.000 de lei.

La salariile de bază se adaugă indemnizaţia lunară de hrană, 347 de lei, şi sporuri de condiţii vătămătoare. La ce culoare au cârpele puse la uscat pe holuri, nu poţi să reclami că sporurile sunt nejustificate.

Candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale a fost respinsă de Biroul Electoral Central
Recomandări
Candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale a fost respinsă de Biroul Electoral Central
CAMERA ASCUNSĂ | Sub amenințarea coronavirusului, „paznicii igienei” dau un exemplu jalnic. DSP Bucureşti nu are săpun la baie!
Intrarea în sediul din strada Avrig al DSP Bucureşti

Instituţia este condusă de Cristina Pelin, doctor inginer chimist şi cercetător ştiinţific. E specializată în materiale pentru industria aeronautică şi aerospaţială. Putea să fie şi o simplă absolventă de gimnaziu, pentru că reacţia de saponificare se învaţă la chimie organică în clasa a VIII-a. Iar în ritmul în care se reformează învăţământul românesc, peste câţiva ani, fabricarea săpunului din grăsime şi sodă caustică se va preda la clasa pregătitoare.

Microbii, alergaţi cu mașini electrice

Printre achiziţiile publice ale DSP Bucureşti nu găseşti baxuri de hârtie igienică.

Găseşti, în schimb, automobile electrice. Conform SEAP – SICAP, în 2018, Direcţia a cumpărat de la Porsche Romania SRL două “autoturisme electrice 100%”, la preţul de 131.000 de lei fiecare. Un contract a fost atribuit prin achiziţie directă, celălalt, prin procedură simplificată. Anul trecut, DSP a cumpărat prin achiziţie directă încă un automobil electric, tot de la Porsche România SRL, la un preţ ceva mai mic: 90.547 de lei.

Trei automobile de lux, aşadar, şi nici o picătură de săpun la toaletă. Aşa arată ordinea priorităţilor în instituţiile publice româneşti.

Responsabili cu asistenţa medicală în caz de epidemii

Subordonată Ministerului Sănătăţii, Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti răspunde de toate programele naţionale de sănătate, de la programul de vaccinări până la măsurile legate de cazurile de coronavirus, la nivelul Capitalei.

DSP Bucureşti are datoria să controleze zeci de instituţii de stat şi private. Însă, dacă la rândul său DSP Bucureşti ar fi controlată şi luată la rost privind igiena din sediu, riscă să rămână fără aviz de funcţionare.

CAMERA ASCUNSĂ | Sub amenințarea coronavirusului, „paznicii igienei” dau un exemplu jalnic. DSP Bucureşti nu are săpun la baie!
Chiuveta din toaleta de la DSP Bucureşti are doar apă rece

Conform Regulamentului de organizare şi funcţionare a direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, articolul 5, alineatul 1, DSP-urile au şi această atribuţie: “coordonează serviciile de asistență medicală din teritoriu, organizează, coordonează și participă la asistența medicală în caz de calamități, epidemii, catastrofe și alte situații deosebite, organizează, coordonează și răspund de pregătirea rețelei sanitare pentru apărare, sub coordonarea Ministerului Sănătății”.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce schimbat e! Să vezi și să nu crezi asemenea transformare!! Toți românii îl știu, dar cu noul său look e greu de recunoscut! Are 54 de ani acum, e într-o formă de zile mari, dar barba albă l-a transformat complet! FOTO
Unica.ro

Punem pariu că nu o recunoști! Astăzi este una dintre cele mai cunoscute femei din România, dar puțini știu cum arăta la începutul carierei
Viva.ro
Punem pariu că nu o recunoști! Astăzi este una dintre cele mai cunoscute femei din România, dar puțini știu cum arăta la începutul carierei
"Sânii mei cresc fără oprire". Cum arată tânăra care poartă CUPA “P”, după ce bustul ei a început să se dezvolte necontrolat
Libertateapentrufemei.ro
"Sânii mei cresc fără oprire". Cum arată tânăra care poartă CUPA “P”, după ce bustul ei a început să se dezvolte necontrolat
Ce urmează pentru Călin Georgescu. Profesor: „Există pentru politicieni viață după dubă?”
Adevarul.ro
Ce urmează pentru Călin Georgescu. Profesor: „Există pentru politicieni viață după dubă?”
De ce George Burcea nu va mai juca în sezonul 2 al celebrului serial Wednesday. Ce a anunțat actorul, care a interpretat personajul Lurch: „Am decis să…”
Elle.ro
De ce George Burcea nu va mai juca în sezonul 2 al celebrului serial Wednesday. Ce a anunțat actorul, care a interpretat personajul Lurch: „Am decis să…”
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Cei doi frați din Bistrița, găsiți la 50 m de casă. S-au ascuns toată noaptea sub o căpiță de fân și au văzut că sunt căutați, dar n-au ieșit de frică
Observatornews.ro
Cei doi frați din Bistrița, găsiți la 50 m de casă. S-au ascuns toată noaptea sub o căpiță de fân și au văzut că sunt căutați, dar n-au ieșit de frică
Horoscop 15 martie 2025. Gemenii începe o perioadă în care ar fi bine să aibă o mentalitate mai apropiată de gândirea unui gospodar
HOROSCOP
Horoscop 15 martie 2025. Gemenii începe o perioadă în care ar fi bine să aibă o mentalitate mai apropiată de gândirea unui gospodar

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI