Toate aceste măsuri au fost propuse de către DSP Bucureşti prefectului Gheorghe Cojanu, în contextul în care luni rata de incidenţă cumulată, calculată la 14 zile, în Bucureşti este de 1,86.
Astăzi, în Capitală a fost înregistrat un număr record de cazuri de COVID-19, respectiv 562. Altfel spus, o treime din cazurile confirmate în ultimele 24 de ore au fost în București.
Astfel, DSP Bucureşti recomandă:
- Interzicerea organizării evenimentelor private în cadrul saloanelor de evenimente.
- Interzicerea organizării de evenimente private în restaurante şi cafenele, cu excepţia celor care se desfăşoară cu participarea a cel mult 50 de persoane şi cu respectarea regulilor de distanţare fizică.
- Obligativitatea purtării măştii de protecţie în jurul unităţilor de învăţământ, pe o distanţă de 100 de metri.
- Interzicerea activităţilor cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/ sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor; se permit prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective.
- Interzicerea organizării şi desfăşurării de procesiuni religioase în spaţii deschise, precum şi staţionarea în apropierea lăcaşelor de cult.
- Intensificarea acţiunilor de control în transportul în comun, pieţe, târguri, piscine interioare.
Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă se va reuni marți, de la ora 11.00, pentru a lua o decizie.
România a înregistrat în ultimele 24 de ore 1.591 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS–CoV-2.