Medicul Lucian Miron s-a întors de la Paris, împreună cu soţia lui, Ingrith Miron, șefa oncologiei de la Spitalul de copii “Sf. Maria” din Iași, pe 11 martie.

Pe 16 martie, el a fost diagnosticat pozitiv, iar DSP a început o anchetă epidemiologică pentru a vedea cu cine a intrat medicul în contact. Surse din spital au precizat pentru Libertatea că medicul fusese în unitatea medicală săptămâna trecută, pe 12 martie, când nu știa că a fost infectat și când Franța, deși avea cazuri, nu era trecută în zona galbenă sau roșie la nivel național.

Aceleași surse au precizat că, după ce a discutat cu medicul epidemiolog al unității medicale, prof.dr. Lucian Miron a intrat în autoizolare la domiciliu, iar ulterior a fost testat și a ieşit pozitiv, De pe 16 martie, medicul este internat la Spitalul de Boli Infecțioase Iaşi.

De luni și până astăzi, informațiile cu privire la prezența în spital a medicului au rămas nelămurite . Doctorul Lucian Miron nu a răspuns apelurilor presei, DSP-ul nu a dorit să comunice nimic cu privire la traseul său și cu privire la ancheta epidemiologică.

Singura care și-a asumat să ofere informații a fost managerul unității, ec. Mirela Grosu, care a declarat pentru presa locală că, din informațiile ei, medicul nu fusese în unitatea medicală și a refuzat să precizeze ulterior dacă există măsuri  luate la nivelul spitalului. „Vă rog să luați legătura cu cei de la DSP, s-a decis în urma decretului că doar ei vor comunica situațiile din spitale, nu putem comunica nimic, noi ne facem treaba în continuare”, a declarat aceasta joi, 18 martie, pentru Libertatea.

Cât a costat nesimțirea lui Iohannis
Recomandări
Cât a costat nesimțirea lui Iohannis

Astăzi, reprezentanţii DSP au anunţat că au consultat camerele de supraveghere şi au putut reface traseul medicului în spital și persoanele cu care a intrat acesta în contact.

Opt angajaţi, în izolare la domiciliu

DSP susține că opt angajați cu care medicul a intrat în contact se află în izolare la domiciliu pentru că nu au avut contact direct, distanța fiind mai mare de 1,5 metri între ei. În plus, toţi purtau  măști de protecție. Singurul contact prelungit, spune DSP, a fost testat pentru noul coronavirus și testul a fost negativ.

„Facem precizarea că potrivit informațiilor și imaginilor de pe camerele de supraveghere, acesta a fost prezent în spital pe data de 12 martie 2020, în intervalul orar 7:15 – 7:57. Date preliminare din cadrul anchetei relevă faptul că pe toata perioada în care medicul a stat în spital nu a intrat în contact direct cu cele 9 persoane cu care acesta a interacționat. Discuțiile au avut o durată de aproximativ două minute cu 8 dintre cei 9 contacți, distanţa între persoane a fost mai mare de 1,5 metri, toate persoanele purtau măşti, ceea ce înseamnă că nu se încadrează în definiţia de caz a contactului direct. Un singur cadru medical a fost testat pentru depistarea virusului, având în vedere că discuţia purtată cu medicul depistat cu noul coronavirus a durat aproximativ 5 minute”, se precizează în comunicatul DSP.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Un copil de 3 ani și alți 4 oameni au murit într-un accident pe „Drumul morții”. Planul Roşu de Intervenţie, activat. FOTO
Știrileprotv.ro
Un copil de 3 ani și alți 4 oameni au murit într-un accident pe „Drumul morții”. Planul Roşu de Intervenţie, activat. FOTO
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Libertateapentrufemei.ro
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
De duminică, 10 noiembrie, de la ora 10, soarta se schimbă în bine pentru patru zodii. Începe să le meargă ca pe roate
FANATIK.RO
De duminică, 10 noiembrie, de la ora 10, soarta se schimbă în bine pentru patru zodii. Începe să le meargă ca pe roate
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
GSP.RO
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
Theo Rose a dezvăluit imagini inedite cu fiul ei. Ce mult a crescut Sasha: „Fiu-miu și blondele = necaz” FOTO
Elle.ro
Theo Rose a dezvăluit imagini inedite cu fiul ei. Ce mult a crescut Sasha: „Fiu-miu și blondele = necaz” FOTO
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Unica.ro
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Încă trei români, confirmați morți în urma inundațiilor din Spania ridicând numărul total la 7. Alţi trei conaţionali sunt daţi dispăruţi
Observatornews.ro
Încă trei români, confirmați morți în urma inundațiilor din Spania ridicând numărul total la 7. Alţi trei conaţionali sunt daţi dispăruţi
Horoscop 10 noiembrie 2024. Capricornii au în față o zi care îi invită la generozitate în orice formă le este cunoscută această stare
HOROSCOP
Horoscop 10 noiembrie 2024. Capricornii au în față o zi care îi invită la generozitate în orice formă le este cunoscută această stare

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI