Până acum, patru mașini mergeau în timpul săptămânii în misiunile de prelevare a probelor. Erau puse la dispoziție de Consiliul Județean, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului cu încă o mașină și ISU (două ambulanțe). Asta deoarece mașinile instituției erau zilnic în teritoriu și nu puteau merge la prelevări decât în weekend.

Era suficient, însă situația s-a schimbat în doar o săptămână, după ce numărul de solicitări a crescut de la 30-50 pe zi, la peste 100. Așa că a fost lansat un apel pentru găsi alte șase mașini.

„Avem promisiuni și de la firma Antibiotice, și de la Inspectoratul Școlar Județean, dar problema este că șoferii se tem să meargă în aceste misiuni, crezând că se pot infecta. Nu există însă niciun risc – asistentul care face recoltarea se echipează, se dezechipează, pune echipamentul într-un sac special și intră înapoi în mașină – nu există risc pentru șoferi. Dar teama există, nu am reușit să îi convingem”, a declarat Vasile Cepoi, directorul DSP Iași.

Pe rețele de socializare există distribuit un apel al DSP Iași către „societatea civilă, organizații nonguvernamentale, asociații sau fundații” pentru a pune la dispoziție autoturisme și conducători auto. 

Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor
Recomandări
Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor

Vasile Cepoi estimează că dacă ar exista 10 mașini nu ar mai fi nicio întârziere și personalul medical ar putea ajunge la timp peste tot.

„Testele sunt solicitate de medicii de familie atunci când pacienții de pe lista lor declară că prezintă o simptomatologie, în urma realizării unei anamneze pe care o face medicul și când se decide că este nevoie de testare. Sunt generate și întârzieri din cauza problemelor de infrastructură, avem 30-40 de pacienți care nu au fost testați în aceeași zi, începând cu data de 19 noiembrie”, a declarat Vasile Cepoi.  

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
Viva.ro
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
FANATIK.RO
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Unica.ro
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Bucureştenii care ar putea plăti impozite de 6 ori mai mari în 2025. Sechestru pe locuinţa celor care nu dau banii
Observatornews.ro
Bucureştenii care ar putea plăti impozite de 6 ori mai mari în 2025. Sechestru pe locuinţa celor care nu dau banii
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua
HOROSCOP
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI