Comitetul Județean pentru Situații de Urgență din Ilfov s-a reunit, miercuri, într-o ședință, pentru a discuta despre noi măsuri pentru a limita răspândirea COVID. La final, DSP a anunțat că va trimite adrese către institutuțiile de învățământ să facă cursuri doar în online.
„Considerăm că este o creștere progresivă a cazurilor în rândul cadrelor didactice și al elevilor, solicităm această suspendare a activității fizice”, a declarat Teodor Gabriel Negulescu, șeful DSP Ilfov, pentru Libertatea.
Potrivit G4Media, care citează surse, Direcția de Sănătate Publică ar fi solicitat inclusiv carantinarea întregului județ, însă prefectul Daniel Zamfir (PNL) s-a opus, pe motiv că numeroși locuitori din Ilfov lucrează în București și este dificil de pus în practică o astfel de măsură extremă.
Județul Ilfov, care încercuiește Capitala, are cea mai ridicată rată de infectare din țară. În unele localități, rata infectărilor a trecut de 20 la mie. Este cazul localității Corbeanca, unde a ajuns la 21,75 la mie. În Domnești, aceasta e de 19,05 la mie.