Imediat după accidentul la care a fost martor chiar fratele bărbatului care avea 57 de ani, aflat pe o bicicletă la doi pași de locul impactului, duba poliției a fost supusă unei expertize tehnice preliminare efectuată de un specialist chemat la locul tragediei.

”Din primele evaluări ale expertului, făcute chiar la fața locului dar și într-un atelier specializat unde a fost dusă pe roți, s-a constatat că autospeciala este în perfectă stare de funcționare. Are doar capota înfundată în locul unde s-a produs impactul. Urmează însă și alte teste care vor lămuri cu exactitate viteza de deplasare a vehiculului, dar și ce s-a întâmplat acolo. Trebuie luat în seamă și faptul că mașina Poliției, despre care ”mascatul” aflat la volan spune că rula cu viteză mică și că a derapat, a fost lovită în spate de un taxi exact atunci când bărbatul accidentat se afla sub ea. Trebuie stabilit cât de important a fost acest moment”, ne-au dezvăluit surse judiciare.

”Mascatului” de la volanul dubei i s-a oferit sprijin psihologic însă l-a refuzat

Luptătorul din trupele speciale în vârstă de 37 de ani  care se afla la volanul dubei vine în continuare la serviciu, fără să se fi luat vreo măsură administrativă împotriva lui. Ba chiar a fost întrebat dacă simte nevoia unui ajutor de specialitate, a unui sprijin emoțional, din partea unui psiholog.

”Atâta vreme cât nu a fost pusă în mișcare urmărirea penală împotriva sa, angajatul SAS vine normal la serviciu. A fost întrebat, având în vedere tragedia care s-a produs, dacă are nevoie de consiliere psihologică, dar a refuzat. Firește, e afectat de tragedia produsă, dar poate să muncească. Are toate testele psihologe trecute”, au adăugat sursele citate.

Bietul om s-a înfipt într-o bară metalică ieșită din pereții șanțului din beton

Imediat după accident, toți cei patru ”mascați” aflați în dubă – care se întorceau de la o percheziție derulată într-un dosar de evaziune fiscală -, au ridicat mașina pentru a-l putea scoate pe bărbatul accidentat din șanț. Atunci, luptătorii au văzut, spun surse judiciare, că trupul bărbatului era străpuns de o bară metalică ieșită din bordura șanțului făcut din beton. ”Mascatul” care condus duba este cercetat pentru ucidere din culpă.

”I-au tăiat puloverul și l-au scos încet din acea țeavă în care înfipt. I-au acordat primul ajutor până când victima a fost preluată de ambulanță. Atunci, victima, chiar și aflată în stare gravă, era conștientă. Din  păcate, trei ore mai târziu, a murit. Polițiștii au luat în calcul să ofere familiei îndoliate un sprijin financiar”, ne-au spus aceleași surse

 
 

Urmărește-ne pe Google News