UPDATE ora 15.00: Proiectul de scumpire a gigacaloriei a fost adoptat azi, 30 martie, prin votul majoritar al consilierilor generali PNL-USR-PMP. Au fost 33 voturi pentru, 19 contra și o abținere.

La începerea ședinței, primarul general Nicușor Dan a afirmat că „avem acordul majorității din Consiliul General pentru această majorare” a tarifului gigacaloriei.

„Un alt proiect extrem de important este majorarea tarifului suportat de către bucureșteni pentru gigacalorie, pentru care propunerea este 330 de lei. Este o majorare necesară pentru a echilibra întreg sistemul de termoficare. Mă bucur că avem acordul majorității din Consiliul General pentru această majorare, care, repet, este absolut necesară. Tariful nu a mai fost modificat din 2011”, a spus Nicușor Dan în ședința de la Primăria Capitalei.


Astăzi, 30 martie, la ora 11.30, cu o amânare de un ceas și jumătate față de ora programată inițial, vor avea loc discuții și apoi votul final în cadrul Consiliului General al Capitalei pentru dublarea prețului plătit de bucureșteni pentru căldură.

Consilierii PNL, USR și PMP formează majoritate simplă, adică 33 de voturi. Practic, nu mai este nevoie de votul consilierilor PSD pentru ca propunerea să treacă, iar noul preț al gigacaloriei ar putea să intre în vigoare chiar de la 1 aprilie, potrivit informațiilor Libertatea.

Toți oamenii lui Klaus Iohannis din funcții publice bine remunerate. Președintele a ratat negocierea pentru propria persoană
Recomandări
Toți oamenii lui Klaus Iohannis din funcții publice bine remunerate. Președintele a ratat negocierea pentru propria persoană

Consilierii generali PNL şi USR din Primăria București au ajuns luni seară la un acord privind preţul gigacaloriei în București. Astfel, locuitorii Capitalei ar urma să plătească 330 de lei, faţă de 143 de lei cât achită acum, au declarat surse politice, marți dimineață, 29 martie, pentru Libertatea.

„Ordinea de zi a şedinţei CGMB de mâine a fost suplimentată cu un proiect de hotărâre prin care preţul energiei termice în Bucureşti creşte de la 1 aprilie la 330 de lei (fără TVA 5%)/gigacalorie”, a confirmat consilierul general USR Daniel Rigu, marţi seară, pe Facebook.

Chiar și în condițiile acestei scumpiri, prețul energiei termice rămâne puternic subvenționat în București, mai ales pe fondul creșterii costurilor de producție generate de scumpirea gazelor. Prețul fără TVA, cel care urmează să fie mărit, este de 330 de lei/Gcal, iar prețul real, tot fără TVA, este de 830 de lei/Gcal. Așadar, chiar și după majorare, subvenția tot va fi de 60% din prețul final, potrivit economica.net.

Preţul de facturare a energiei termice în București este neschimbat din 1 august 2011.

În noiembrie 2021, Nicușor Dan a propus prima dată o creștere a prețului gigacaloriei pentru populație de la 164 de lei la 280 de lei, cu aplicare imediată. În ianuarie 2022, primarul Capitalei a transmis: „au trecut două luni de când am propus partidelor din Consiliul General al Capitalei o majorare rezonabilă a prețului gigacaloriei plătit de bucureșteni, de la 164 de lei la 280 de lei. USR și PSD au respins majorarea”. „Bucureștiul are nevoie de investiții, nu putem duce tot bugetul pe subvenții”, a mai spus atunci Nicușor Dan.

Cei 50 de consilieri din cele 8 partide care fac parte din noul Consiliu General al Municipiului București | VIDEO
Recomandări
Cei 50 de consilieri din cele 8 partide care fac parte din noul Consiliu General al Municipiului București | VIDEO

Firea: Nicușor Dan a cerut scumpirea prețului gigacaloriei

Președintele PSD București, Gabriela Firea, fost primar al Capitalei, a transmis astăzi, 30 martie, înaintea votului final din Consiliul General al Capitalei pentru dublarea prețului gigacaloriei, că edilul Nicușor Dan este „cinic” și că „toți bucureștenii trebuie să știe că este propunerea sa” de a dubla prețul gigacaloriei.

„Acum, bucureștenii plătesc aproape 143 de lei pentru gigacalorie. Propunerea lui Nicușor Dan este o creștere cu 140%, până la 347 de lei pentru gigacalorie. O familie care locuiește într-un apartament cu două camere și plătea până acum 250 de lei căldura pe o lună friguroasă va plăti de acum aproape 600 de lei”, a scris Firea pe Facebook.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Nord-coreenii au intrat deja în pâine în Kursk. Peste 3.000 de soldați ai Phenianului au băgat spaima în localnici
Știrileprotv.ro
Nord-coreenii au intrat deja în pâine în Kursk. Peste 3.000 de soldați ai Phenianului au băgat spaima în localnici
Marcel Ciolacu RUPE TĂCEREA despre relația cu SORINA DOCUZ, fosta soție a lui Robert Negoiță: "Ce înseamnă parteneră sau protejată? Există vreo poză în postură intimă...?"
Viva.ro
Marcel Ciolacu RUPE TĂCEREA despre relația cu SORINA DOCUZ, fosta soție a lui Robert Negoiță: "Ce înseamnă parteneră sau protejată? Există vreo poză în postură intimă...?"
Piele de găină! Momentul în care Celine Dion îi sărută mâna lui Adele. Adevărată lecție de modestie oferită de reginele muzicii
Libertateapentrufemei.ro
Piele de găină! Momentul în care Celine Dion îi sărută mâna lui Adele. Adevărată lecție de modestie oferită de reginele muzicii
Ce trebuie să pui în borcanele sau plicurile cu condimente pentru a le feri de umiditate. Așa își vor păstra aroma mai mult timp
FANATIK.RO
Ce trebuie să pui în borcanele sau plicurile cu condimente pentru a le feri de umiditate. Așa își vor păstra aroma mai mult timp
Pentru cine a părăsit-o Ilie Dumitrescu pe Nela, mama primilor 2 copii: „Semăna cu Monica Bellucci. A cucerit-o cu un tablou de Grigorescu”
GSP.RO
Pentru cine a părăsit-o Ilie Dumitrescu pe Nela, mama primilor 2 copii: „Semăna cu Monica Bellucci. A cucerit-o cu un tablou de Grigorescu”
Cum se face pâinea fără făină. Rețeta care a devenit virală pe internet
FANATIK.RO
Cum se face pâinea fără făină. Rețeta care a devenit virală pe internet
Imagini din vila de 3 milioane de euro a Vlăduței Lupău. Artista NU s-a uitat la bani când și-a amenajat casa din Cluj. Wow, ce mobilă, ce decorațiuni!!
Unica.ro
Imagini din vila de 3 milioane de euro a Vlăduței Lupău. Artista NU s-a uitat la bani când și-a amenajat casa din Cluj. Wow, ce mobilă, ce decorațiuni!!
Câți bani încasează pe lună Mircea Bravo din YouTube și Facebook
Financiarul.ro
Câți bani încasează pe lună Mircea Bravo din YouTube și Facebook
90.000 de români "speciali" vor avea pensii majorate şi vor primi măriri mai dese
Observatornews.ro
90.000 de români "speciali" vor avea pensii majorate şi vor primi măriri mai dese
Horoscop 30 octombrie 2024. Fecioarele trec ușor peste anumite neplăceri, cele provocate de cuvintele nepotrivite pe care le aleg cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 30 octombrie 2024. Fecioarele trec ușor peste anumite neplăceri, cele provocate de cuvintele nepotrivite pe care le aleg cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI