Salariile de la Banca de Import Export a României, EximBank, au stârnit controverse încă din 2009, atunci când Ionuț Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, care era directorul instituției, a ajuns în mijlocul unei dezbateri naționale pentru salariul de 20.000 de euro pe care îl încasa. Un salariu intrigant, care a scos la iveală că și băncile de stat sunt o vacă bună de muls.

Drept dovadă, la finele lui 2012, când a ajuns bancherul Traian Halalai la conducerea instituției ne-a arătat că se poate și mai bine, salariul lui ajungând la 24.000 de euro, devenind astfel al doilea cel mai bine plătit bancher după Radu Ghețea, șeful de la CEC, care avea și are un salariu de 27.000 de euro. Lucrurile nu au rămas așa, iar anul acesta locurile s-au schimbat. Și la ce diferență. Traian Halalai a obținut o dublare de salariu, ajungând la 54.000 de euro pe lună!

Contactați de Libertatea, reprezentanții Exim Bank s-au abținut să comenteze această situație. Totuși, declarația de avere a acestuia scoate la iveală inclusiv împrumuturi misterioase de un milion de euro pe care le-a obținut din parte a doi bancheri greci, ”pe persoană fizică”, misterioase pentru că aceste persoane au fost vizate de DNA, împreună cu Halalaiu, după efectuarea transferurilor. În sfârșit, la salariul de 54.000 de euro al acestuia se mai adaugă o indemnizație de 4.500 de euro pe care Halalaiu o primește tot de la Eximbank. În codițiile în care soția bancherului nu câștigă nici măcar o mie de euro pe lună. Ce ar putea face un român cu 54.000 de euro pe lună? Să-și cumpere de exemplu un private jet și să facă naveta din Caraibe, la birou, dacă nu și-ar lua câte un apartament sau cel puțin o mașină în fiecare lună.

Revenind la Radu Ghețea, directorul CEC, acesta deși a pierdut tronul în clasamentul celui mai bine plătit bancher din România, a câștigat în altă parte.


Numai în ultimele șase luni acesta și-a deschis opt conturi noi în care a făcut depozite de aproape 1,5 milioane de euro, toate doar la bănci străine.

Pe locul 3 în top se clasează Andrei Stamatian, ”colegul” lui Ghețea, care deține funcția de prim-vicepreședinte al CEC și care încasează 17.000 de euro lunar, care și-a permis să împrumute statul cu 450.000 de dolari.

Urmărește-ne pe Google News