Bucşaru a cerut instanţei înlocuirea acestei măsuri preventive cu una mai blândă. Inițial, solicitarea omului de afaceri a fost admisă de Judecătoria Cornetu, în 1 aprilie, însă nu a fost definitivă, motiv pentru care a fost contestată de procurori. În urma analizării contestaţiei, Tribunalul Ilfov a respins, ieri, cererea anchetatorilor ca Bucşaru să fie în continuare menţinut în arest la domiciliu. Astfel, magistraţii au stabilit ca omul de afaceri să fie cercetat sub control judiciar în perioada 6 aprilie – 3 iunie. În acelaşi dosar mai sunt cercetate sub control judiciar alte două persoane – Alexandru Oprea Picu şi Alexandru Petre.
Patronul firmei care a construit complexul rezidenţial Green City din 1 Decembrie, Ilfov, Dumitru Bucşaru este suspectat că, alături de Picu şi Petre, a contractat un credit de 30 de milioane de euro pentru construirea complexului, iar după ce au intrat în insolvenţă ar fi înstrăinat activele, prezentând evidenţe contabile nereale. Dumitru Bucşaru este suspectat şi de distrugere, întrucât după intrarea în insolvenţă a societăţii Green City Construct, acesta ar fi luat din apartamentele din complexul imobiliar, care erau utilate complet, mobila şi centralele termice, pentru a nu le preda lichidatorului juridicar, au mai spus surse din rândul anchetatorilor. În urma percheziţiilor, dintre aceste bunuri au fost recuperate aproximativ 30 la sută. Mai multe centrale termice, instalaţii sanitare şi uşi au fost găsite la locuinţa vărului omului de afaceri, Ion Bucşaru, ridicat, la rândul său, de poliţişti, declarau pentru Mediafax surse din Poliţie. Prejudiciul produs în acest dosar a fost estimat, până în prezent, la 1,5 milioane de lei.
Știri România Comentează