Liderul local PSD a fost prins în flagrant, vineri seară, când primea o mită de 1,25 milioane de lei, un procent de 10% din valoarea unui contract de achiziție publică pe care un om de afaceri îl încheiase cu Consiliul Județean Vaslui și care avea ca obiect reabilitarea și modernizarea unor drumuri din județul Vaslui. Buzatu amenința că, în lipsa banilor, va bloca banii pe care CJ Vaslui trebuia să-i dea constructorului.
Potrivit informațiilor Libertatea, Dumitru Buzatu a fost trădat la o partidă de pescuit de omul lui de casă, Emil Savin, cunoscut în zona Moldovei drept Farmazon și regele asfaltului. Șeful CJ a solicitat mită lui Farmazon, au relatat surse apropiate omului de afaceri Farmazon pentru Libertatea. Atunci, Farmazon l-a denunțat și l-a mobilizat și pe asociatul său clujean să-l susțină pentru flagrantul organizat de DNA.
”Buzatu a insistat să primească banii. Farmazon l-a chemat la pescuit la baza lui piscicolă de pe Valea Prutului. Buzatu a venit acolo ca să pescuiască și la plecare a primit banii. Farmazon e cel care i-a pus banii în portbagaj, iar apoi Buzatu a fost oprit de DNA”, a explicat un apropiat al omului de afaceri, pentru ziar. Informațiile sunt corelate cu surse judiciare.
Au urmat percheziţii care au durat circa 6 ore la locuința sa din satul Mărășeni, la aproximativ 30 de kilometri de municipiul Vaslui, şi apoi audieri nocturne la DNA Iaşi.
Audierile au început în jurul orei 04.00, la DNA Iaşi, unde Buzatu a fost adus într-o maşină a Jandarmeriei și au durat circa trei ore. În urma lor, procurorii au dispus reținerea lui Dumitru Buzatu și înaintarea unei solicitări pentru arest preventiv, care a fost aprobată acum de Tribunalul Vaslui.
Ca urmare a flagrantului realizat de DNA, Dumitru Buzatu a fost exclus sâmbătă din PSD, în timp ce fosta sa soție, senatoarea Gabriela Crețu, a fost suspendată. Fiul său, Tudor Buzatu, a demisionat din poziția ocupată în Secretariatul General al Guvernului.
În același dosar a mai fost reținut și Radu Judele junior, expertul angajat de CJ Vaslui pentru a analiza dacă lucrările de infrastrctură făcute de firma lui Farmazon sunt conforme, într-un moment în care au apărut tensiuni între omul de afaceri și Dumitru Buzatu. După ce inițial a declarat că nu sunt conforme, experul a cerut mită de la omul de afaceri și și-a contrazis propria expertiză.