Avocatul lui Buzatu a precizat că denunţul clientului său nu are legătură cu pretinse infracţiuni de corupţie sau asimilate faptelor de corupţie din Consiliul Judeţean Vaslui, din anumite instituţii aflate în subordinea acestuia sau din cadrul organizaţiei judeţene sau centrale a PSD, aşa cum s-a prezentat în spaţiul public.
Este vorba despre o infracţiune împotriva intereselor financiare ale UE, săvârşită exclusiv de către o entitate privată şi de către reprezentanţii în drept şi în fapt ai acesteia.
Audiat pe 9 aprilie, la DNA Iași
„Domnul Buzatu a fost audiat pe data de 9 aprilie în calitate de martor denunţător (în sensul dispoziţiilor articolului 19/Legea 68/2002 privind protecţia martorilor) într-o lucrare aflată la acest moment pe rolul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – ST Iaşi, care vizează în esenţă o infracţiune de folosire/prezentare de documente/declaraţii false dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri/active din bugetul UE sau bugetele administrate de aceasta ori în numele acesteia, cu consecinţe deosebit de grave”, a transmis avocatul fostului președinte al CJ Buzău.
Conform lui Wintzer, Dumitru Buzatu are calitatea de inculpat într-un singur dosar instrumentat de DNA, aflat în prezent în procedura camerei preliminare la Tribunalul Vaslui.
Aflat în arest preventiv
Președintele suspendat al Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, se află în arest preventiv de aproape 7 luni.
El a fost prins în flagrant delict și filmat pe 22 septembrie 2023, de procurorii DNA, în timp ce primea o mită de 1,25 de milioane de lei, echivalentul a 250.000 de euro, de la omul de afaceri Emil Savin, zis Farmazon, pentru acordarea unui contract.
Totul s-a petrecut după o partidă de pescuit, când Dumitru Buzatu a fost oprit de ofițerii anticorupție.
Suma de bani reprezenta un procent de 10% din valoarea unui contract pe care denunțătorul îl încheiase cu Consiliul Județean Vaslui și care avea ca obiect reabilitarea și modernizarea unor drumuri, astfel încât contractul să se deruleze în bune condiții, iar CJ Vaslui să plătească facturile, potrivit DNA.