23 sept. 2023 – Acum un an
23-09-2023

Dumitru Buzatu a plecat încătușat de la Tribunalul Vaslui

Președintele CJ Vaslui a fost escortat de polițiști la plecarea de la Tribunalul Vaslui și va fi dus în arest după ce judecătorii au emis mandat de arest preventiv pentru 30 de zile.

23 sept. 2023 – Acum un an
23-09-2023

Filmare cu momentul în care Dumitru Buzatu ia mita

Dumitru Buzatu deschide portbagajul mașinii sale, moment în care omul de afaceri Emil Savin, denunțătorul din dosar, ia o geantă maro de pe bancheta din spate a mașinii sale și o pune în portbagaj, potrivit imaginilor din timpul flagrantului obținute de Libertatea de la surse judiciare.

Filmarea poate fi vizionată aici

23 sept. 2023 – Acum un an
23-09-2023

Arest preventiv pentru Dumitru Buzatu

Tribunalul Vaslui a admis sâmbătă, 23 septembrie, solicitarea DNA Iași și a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele lui Dumitru Buzatu, președinte al Consiliului Judeațean Vaslui, au anunțat avocații lui Dumitru Buzatu.

Aceștia au precizat că vor ataca decizia instanței la Curtea de Apel Iași.

Dumitru Buzatu nu a dat declarații în fața instanței.

23 sept. 2023 – Acum un an
23-09-2023

Dumitru Buzatu a fost adus la Tribunalul Vaslui

Președintele CJ Vaslui a fost adus în fața instanței cu o mașină de poliției. La sosirea la Tribunal, polițiștii și jandarmii au făcut scut la Tribunalul Vaslui pentru ca Dumitru Buzatu să nu fie fotografiat de jurnaliști, transmite corespondentul Libertatea la fața locului.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Aproximativ 10 -20 de localnici s-au adunat la Tribunalul Vaslui în așteptarea lui Dumitru Buzatu. Câțiva dintre ei i au strigat lui Buzatu: “Hoțule, la pușcărie!”

Instanța urmează să stabilească dacă Dumitru Buzatu va merge în arest preventiv pentru 30 de zile sau va avea o măsură preventivă mai ușoară.

23 sept. 2023 – Acum un an
23-09-2023

Solicitare de arest preventiv se judecă la ora 18

Tribunalul Vaslui a stabilit termen pentru diseară, la ora 18, pentru judecarea propunerii de arestare a lui Dumitru Buzatu.

Președintele CJ Vaslui a fost reținut dimineață de DNA Iași, iar procurorii au înaintat o solicitare de arest preventiv pentru 30 de zile.

23 sept. 2023 – Acum un an
23-09-2023

O nouă reținere în dosarul lui Buzatu

Expertul care a realizat expertiză tehnică a lucrărilor la „drumul strategic Bârlad-Laza-Codaeşti” a fost reținut de către procurori pentru luare de mită și trafic de influență, anunță DNA într-un comunicat de presă. Potrivit informațiilor Libertatea, expertul se numește Radu Judele junior, fiul lui Radu Judele, fost șef DRDP Iași care a decedat în 2022.

Expertul a fost angajat în momentul în care au apărut tensiuni între Dumitru Buzatu, președinte CJ Vaslui, și omul de afaceri Emil Savin, cunoscut ca Farmazon, privind realizarea proiectului de infrastructură. După ce, inițial, a spus că lucrările nu sunt conforme, el și-a schimbat concluzia la contraexpertiză.

Potrivit DNA, el „ar fi pretins de la omul de afaceri suma de suma de 714.000 de lei în scopul formulării unor concluzii contrare propriei expertizei efectuate în baza contractului încheiat cu Consiliul județean Vaslui și implicit de „a favoriza” societatea martorului”.

După efectuarea contraexpertizei, Consiliul Județean Vaslui a deblocat o parte din plăți către societatea controlată de Savin. Pentru deblocarea restului de sumă, Buzatu i-ar fi cerut omului de afaceri mita de 1,25 de milioane de lei. A fost momentul în care, Emil Savin, ar fi decis să nu mai renunțe presiunilor și să îl denunțe la DNA.

23 sept. 2023 – Acum un an
23-09-2023

EXCLUSIV: Dumitru Buzatu, trădat la o partidă de pescuit de omul lui de casă

Dumitru Buzatu a fost trădat la o partidă de pescuit de omul lui de casă, Emil Savin, cunoscut în zona Moldovei drept Farmazon și regele asfaltului.

Șeful CJ a solicitat mită lui Farmazon, au relatat surse apropiate omului de afaceri Farmazon pentru Libertatea. Atunci, Farmazon l-a denunțat și l-a mobilizat și pe asociatul său clujean să-l susțină pentru flagrantul organizat de DNA.

Mai multr detalii: EXCLUSIV. Cum l-a prins DNA în flagrant pe Dumitru Buzatu: a fost trădat la o partidă de pescuit de omul lui de casă, Farmazon, regele asfaltului din Vaslui

23 sept. 2023 – Acum un an
23-09-2023

„Are cel puțin 1000 de oameni pe care i-a plasat în toate punctele cheie”

Fostul partener politic și coleg de conducere la șefia Consiliului Județean Vaslui, Corneliu Bichineț a povestit, în urmă cu două luni, cum a reușit Dumitru Buzatu să-și consolideze puterea pe plan local în județul în fruntea căruia a stat 30 de ani.

„Nu îl încadrez pe Dumitru Buzatu nici la oameni buni, nici la oameni răi. E un om complex, am colaborat cu el 12 ani și îl cunosc foarte bine. De câte ori a putut, m-a umilit, pentru că așa face el și nu exclud ca în viitorul lui să se întâmple ceva foarte urât”, a spus în iulie, într-o declarație publică, Corneliu Bichineț, actual vicepreședinte al PMP Vaslui.

Mai multe detalii: Fost președinte și vicepreședinte al CJ Vaslui: „Buzatu are cel puțin 1000 de oameni pe care i-a plasat în toate punctele cheie ale județului”

23 sept. 2023 – Acum un an
23-09-2023

Decizii în PSD: familia Buzatu, îndepărtată din partid

Social-democrații au luat „trei decizii” în ședința de sâmbătă dimineață, convocată după ce șeful Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, a fost prins în flagrant de DNA când lua o mită de 1,25 milioane de lei. „Orice act de corupție afectează imaginea oricărui partid”, a spus președintele partidului, Marcel Ciolacu.

„Am luat 3 decizii, respectiv excluderea domnului Dumitru Buzatu din PSD, numirea ca și președinte interimar a organizației PSD Vaslui a vicepreședintelui Dragoș Benea”, a spus Ciolacu. Fosta lui soție, Gabriela Crețu, a fost suspendată din PSD, iar fiul lor, Tudor Buzatu, și-a dat demisia din funcția de de secretar de stat.

Mai multe detalii: PSD se îndepărtează de familia Buzatu: șeful CJ Vaslui, exclus din partid, iar fosta lui soție, suspendată. Fiul și-a dat demisia din funcția de secretar de stat

23 sept. 2023 – Acum un an
23-09-2023

Procurorii cer arestarea preventivă

Dumitru Buzatu urmează să fie prezentat la Tribunalul Vaslui cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, anunță DNA într-un comunicat de presă, în care oferă mai multe detalii și despre mita primită de șeful CJ Vaslui.

Potrivit procurorilor anticorupție, „în perioada 08.05.2023 – 07.09.2023”, Dumitru Buzatu i-a cerut unui om de afaceri, care este martor în dosar, „sume de bani, reprezentând un procent de 10% din valoarea unui contract de achiziție publică pe care acesta din urmă îl încheiase cu Consiliul județean Vaslui și care avea ca obiect reabilitarea și modernizarea unor drumuri din județul Vaslui astfel încât contractul să se deruleze în bune condiții (plată facturilor)”.

Pe 22 septembrie, Buzatu a primit suma de 1,25 de milioane de lei, „ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante”.

Mai multe detalii: Mita de 1,25 de milioane de lei a lui Dumitru Buzatu „reprezenta 10% din valoarea unui contract de reabilitare a unor drumuri”, anunță DNA

23 sept. 2023 – Acum un an
23-09-2023

Dumitru Buzatu a fost reținut

Dumitru Buzatu a fost reţinut pentru 24 de ore de procurorii DNA, potrivit unor surse judiciare Libertatea. Informația a fost anunțată și de televiziunile de știri.

23 sept. 2023 – Acum un an
23-09-2023

Audiat la DNA Iași

Dumitru Buzatu este în prezent audiat la DNA Iași, unde a fost adus în timpul nopții cu mașina Jandarmeriei, pentru audieri. Președintele CJ Vaslui a ajuns la Iași în jurul orei 4.00, iar până la această oră autoritățile nu au făcut niciun anunț oficial.

23 sept. 2023 – Acum un an
23-09-2023

Perchezițiile s-au încheiat, după șase ore

La mai bine de 6 ore după ce a fost adus acasă, Dumitru Buzatu a părăsit locuința flancat de jandarmi în jurul orei 3:15. El a fost dus la sediul DNA Iași. Nu a vrut să facă declarații la ieșire.

Întrebat de reporterii aflați la fața locului despre acuzațiile care i se aduc, Dumitru Buzatu a afirmat „veți vedea, nu facem discuții acum”.

Procurorii au căutat probe în locuință, în anexa gospodărească și într-o rulotă aflată în curte. În apropierea locuinței s-au adunat, în timpul nopții, câțiva apropiați ai lui Buzatu.

Dumitru Buzatu, flancat de jandarmi, la ieșirea din curtea casei. Urma să fie dus la DNA Iași. Foto: Simona Voicu (Mărășeni – Vaslui)
22 sept. 2023 – Acum un an
22-09-2023

Reacție din PSD: „În planul imaginii, vom avea de suferit”

Întrebat dacă va afecta PSD acest scandal, purtătorul de cuvânt al Partidului Social Democrat (PSD), Lucian Romașcanu, a declarat că „bine nu ne va face, asta este evident, dar atâta timp cât organele de control își fac datoria, domnul Buzatu a făcut o prostie și o infracțiune pe care organele de anchetă au dovedit-o, lucrurile nu mai pot fi comentate”. „Sigur, în planul imaginii, vom avea de suferit. În planul acțiunii, domnul Ciolacu este constant în decizii, coerent”, a spus Romașcanu, potrivit Digi24.

22 sept. 2023 – Acum un an
22-09-2023

Prima declarație a lui Buzatu

Dumitru Buzatu a fost adus de anchetatori la locuința sa. „O să aflați”, atât a declarat el când a fost întrebat ce s-a întâmplat de reporteri și dacă a luat șpagă.

Fiul lui Dumitru Buzatu este prezent la percheziții. „Știu cât știți și voi”, a declarat el. Tudor Buzatu este secretar de stat în cadrul Secretariatului General al Guvernului.

La fata locului au început să apară și alți aleși locali, printre care și consilierul local Alexandru Barbu.

22 sept. 2023 – Acum un an
22-09-2023

Buzatu, ridicat de polițiști

Buzatu a fost ridicat de polițiști de pe stradă, la scurt timp după ce a ieșit dintr-un restaurant.

22 sept. 2023 – Acum un an
22-09-2023

Imaginea unei mite de 1,2 milioane de lei

Flagrantul s-a realizat cu bani marcați de DNA la un restaurant unde președintele CJ Vaslui lua masa, conform surselor G4Media.

Cei 1,25 milioane de lei pe care Dumitru Buzatu este acuzat că i-a primit drept mită. Foto: surse Libertatea

***

Știrea inițială: Flagrantul a fost organizat vineri seară, 22 septembrie, iar procurorii anticorupție efectuează percheziții la domiciliul lui Dumitru Buzatu, potrivit surselor DNA.

Potrivit surselor Libertatea, faptele de corupție vizează contractul de la drumul strategic Bârlad-Laza-Codăești (lotul 1-3).

Contactat de Libertatea, fiul lui Dumitru Buzatu, Tudor Buzatu, a precizat că nu știe nimic.

„Nu am nicio informație, tatăl meu e plecat din localitate la pescuit. Nu știu nimic”, a declarat Tudor Buzatu, secretar de stat în cadrul Secretariatului General al Guvernului.

Dumitru Buzatu a părăsit azi sediul Consiliului Județean Vaslui în jurul orei 16.30, cu mașina de serviciu, însoțit de șoferul său, au confirmat, pentru Libertatea, angajați din instituție.

În timpul serii, mai multe mașini de poliție și mascați au descins la locuința lui din localitatea Mărășeni, comuna Zapodeni, aflată la aproximativ 30 de kilometri de municipiul Vaslui.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Reacția lui Marcel Ciolacu

Imediat după apariția în presă a informației, președintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat că sâmbătă va propune excluderea lui Buzatu din partid.

„Voi convoca mâine de urgență Biroul Politic Național în format online și voi propune colegilor excluderea domnului Dumitru Buzatu din partid. Am spus întotdeauna că în mandatul meu toleranța pentru faptele de corupție este ZERO! Iar cei care nu înțeleg acest lucru nu au ce căuta în PSD!”, a scris Marcel Ciolacu, într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook.

Dumitru Buzatu (68 de ani) a fost ales deputat în 1992, pe listele PDSR, și s-a aflat în Parlamentul României până în 2012 (cu o mică pauză în 2001, după fuziunea PDSR cu PSD). În 2012, a devenit președintele Consiliului Județean Vaslui.

În legislaturile 1996 – 2000 și 2000 – 2004, a fost membru al grupului parlamentar de prietenie cu Cuba.

Buzatu a criticat în termeni suburbani („răgete”, „răgălii”) protestatarii care s-au aflat în Piața Victoriei în perioada în care Liviu Dragnea conducea partidul.

În 2022, fiul lui Dumitru Buzatu a fost numit de premierul de atunci, Nicolae Ciucă, într-o poziție-cheie în Secretariatul General al Guvernului.

 
 

Urmărește-ne pe Google News