„Chiar și eu, acum când vorbesc cu dumneavoastră, eram la volan și am tras pe dreapta, ca să nu risc să fiu sancționat”, a început el intervenția, prin telefon, după care a precizat că toți „șoferii ar trebui să se gândească de două ori înainte să comită o contravenție în zona rutieră”.
Întrebat dacă amenzile sunt prea mari, cea mai mică fiind de 446 de lei, față de 290 de lei până în 31 decembrie 2019, acesta a afirmat că sunt două aspecte de care trebuie să se țină cont.
„Dacă ne raportăm la veniturile din România, amenzile ar trebui plafonate. dar dacă ne raportăm strict la multiplele evenimente rutiere, vor fi voci care vor cere majorarea amenzilor. Dar eu cred că nu e oportună (majorarea amenzilor pentru contravențiile rutiere – n.r.), legat de veniturile românilor”, a declarat Dumitru Coarnă.
Președintele SNPPC a vorbit și despre o posibilă „normă de amenzi” ale polițiștilor rutieri.
„Nu există așa ceva, dar sunt unii șefi care încearcă să inducă această atitudine, în caz contrar agenții riscând să nu primească un calificativ bun la evaluări”, a mai spus Coarnă.
Amenzile rutiere au crescut cu peste 50%, de la 1 ianuarie 2020
Amenzile rutiere au crescut cu peste 50%, de la 1 ianuarie 2020, după ce PSD a atacat la Curtea Constituțională Legea pe care Executivul și-a angajat răspunderea în Parlament, în decembrie, prin care punctul de amendă era înghețat și pentru anul acesta la 145 de lei.
Legea nu poate fi promulgată și, în consecință, prevederea din Codul rutier care stabilește punctul de amendă la 10 la sută din valoarea salariului minim, adică 223 de lei, a intrat în vigoare din prima zi a noului an.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro