Problema este că MAI a decis să transfere o parte dintre departamente în două clădiri dezafectate de 10 ani, cu condiții comparabile celor existente în actualul bloc din str. Eforie, nr. 3!
Mai precis ar fi vorba despre un fost grajd și despre un cămin dezafectat.
Dumitru Coarnă, președintele Sindicatului Polițiștilor și Personalului Contractual a vorbit despre acest subiect în cadrul emisiunii ”Adriana Nedelea LA FIX”.
”Problema este că sărim din lac în puț. Îi mută pe polițiști în clădiri improprii. Locația ar fi undeva pe la ISOP (n.r. – Institutul de Studii pentru Ordine Publică), de pe șoseaua Olteniței. I-am rugat pe polițiști să prezinte un raport să vedem ce putem face”, a declarat Dumitru Coarnă în cadrul emisiunii ”Adriana Nedelea LA FIX”.
Președintele SNPPC a dezvăluit că încă din 2014 a semnalat această problemă ministrului de atunci al MAI, Gabriel Oprea, dar nimeni n-a luat nici o măsură.
”Această mutare vine cam târziu. Din 2014 l-am sesizat pe ministrul de atunci Oprea Gabriel pe această temă. Suntem în 2019 și de abia acum sunt evacuați. Acea clădire este avariată și prezintă risc de prăbușire. Au trecut cinci ani și mutăm polițiștii dintr-un grajd în alt grajd!”.
Dumitru Coarnă a precizat și faptul că SNPPC nu a avut nici un contact cu actualul ministru de Interne, Marcel Vela.
”Cei de la MAI refuză constant să discută cu sindicatele. Am avut discuții mari legate de problema bugetului cu premierul, însă nu și cu ministrul de Interne. Domnul Vela nu discută cu noi. Ne evită fără nici un fel de argumente”, a spus Dumitru Coarnă.
FOTO: Dumitru Coarnă – Facebook
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro