Președintele Federaţiei Sindicatelor Naţionale ale Poliţiştilor şi Personalului Contractual din România, Dumitru Coarnă, a intervenit, în emisiunea „Adriana Nedelea LA FIX” pentru a vorbi despre cazul dezvăluit astăzi de Libertatea, în care doi polițiști și-au pierdut viața în urma unui accident cu mașina de serviciu. Sindicalistul a fost martor în acest dosar și susţine că nu s-a schimbat nimic de patru ani.

VIDEO | Liderii sindicali din poliție trag un semnal de alarmă în urma dezvăluirilor Libertatea despre accidentul în care au murit doi polițiști: „90% dintre maşinile de poliţie din mediul rural sunt pericol public”

Dumitru Coarnă / Foto: Agerpres

“Putem vorbi în cazul incidentului de la Hârşova despre o ucidere din culpă. Maşina din dotarea politiştilor de la Postul de Poliţie Transporturi Navale Hârşova era un pericol public”. a declarat președintele SNPPC.

Acesta a mai spus că tot parcul auto din sate și comune trebuia casat încă din 2016.

„În continuare funcţionăm cu maşini din 2006 care trebuia casate. Tot ce înseamnă mediul rural, autoturismele în proportie de 90% sunt pericol public pentru siguranța rutieră. Cei de la minister ne-au încălecat din punct de vedere politic”, a mai explicat Dumitru Coarnă.

Vasile Lincu, președinte PRO LEX:“Există o practică de a repara maşina de serviciu cu bani din propriul buzunar”

Elena Udrea, operată de urgență la Spitalul Județean Ploiești. Fostul ministru este la ATI și ar putea fi externat chiar azi
Recomandări
Elena Udrea, operată de urgență la Spitalul Județean Ploiești. Fostul ministru este la ATI și ar putea fi externat chiar azi

Vasile Lincu, preşedintele sindicatului ProLex, a declarat pentru Libertatea că situaţia este aceeaşi la mai bine de patru ani de la tragedia în urma căreia şi-au pierdut viaţa doi agenţi de la Postul de Poliţie Transporturi Navale din Hârşova. Parcul auto al poliţiei îmbătrâneşte de la un an la altul, în timp ce achiziţiile de autovehicule noi se fac în ritm de melc. În astfel de condiţii, multe maşini folosite în misiuni sunt ţinute în parametri relativi funcţionali de cei care le au pe semnătură.

VIDEO | Liderii sindicali din poliție trag un semnal de alarmă în urma dezvăluirilor Libertatea despre accidentul în care au murit doi polițiști: „90% dintre maşinile de poliţie din mediul rural sunt pericol public”

Vasile Lincu

“Există o practică de a repara maşina de serviciu cu bani din propriul buzunar. Pentru că dacă maşina nu funcţionează, politiştii trebuie să îşi facă treaba pe jos.  Şi mai este problema ITP-ului valabil. Şi aici este o discuţie”, a punctat Vasile Lincu.

Libertatea publică începând de azi o serie de dezvăluiri care scot la lumină o problemă sistemică cu care se confruntă angajații Ministerului Afacerilor Interne:  maşinile vechi şi proaste cu care sunt obligaţi să-şi îndeplinească sarcinile de serviciu.


Citește și:

”Sicriul”, mașina de serviciu a polițiștilor. Moartea a doi agenți de la Postul de Poliţie Transporturi Navale din Hârşova a fost un semnal de alarmă tras Ministerului de Interne încă de acum 4 ani


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.