Bucureşteanul
Dumitru Comănescu (111 ani şi 7 luni) este cel mai longeviv bărbat
în viaţă al planetei, conform The Gerontology Research Group
(GRG), informează Centrul pentru Seniori al Municipiului Bucureşti
(CSMB), prin intermediul unui comunicat.

„Dragii mei, am
primit cu emoţie vestea cea mare, dar în primul rând aş vrea să
transmit condoleanţe familiei fostului lider mondial, Robert
Weighton. Mă simt onorat şi binecuvântat să fiu acum, oficial,
cel mai vârstnic bărbat din lume şi să reprezint România la cel
mai înalt nivel! Este incredibil! Vreau să mulţumesc tuturor celor
care au fost alături de mine, care m-au ajutat şi susţinut de-a
lungul anilor, familiei, prietenilor şi apropiaţilor. Dar mai ales,
pentru tot, eu îi mulţumesc lui Dumnezeu, pentru că El a ales să
fiu astăzi aici, pe primul loc în clasamentul celor mai în vârstă
bărbaţi din lume. Vă mulţumesc pentru urări şi gândurile
frumoase, vă doresc multă sănătate şi sper ca dumneavoastră să
mă depăşiţi!”, a spus Dumitru Comănescu, potrivit unui
comunicat al Centrului pentru Seniori al Municipiului Bucureşti
(CSMB), preluat de Agerpres.

La începutul anului, Guinness World Records stabilea că primii trei cei mai vârstnici bărbaţi în viaţă din lume erau japonezul Chitetsu Watanabe (născut pe 5 martie 1907), britanicul Robert Weighton (născut pe 29 martie 1908) şi românul Dumitru Comănescu (născut pe 8 noiembrie 1908). În numai câteva luni atât japonezul, cât şi centenarul din Marea Britanie s-au stins din viaţă – acesta din urmă chiar joi, fiind bolnav de cancer.

Românul l-a avut
profesor pe matematicianul Gheorghe Țițeica

„Dumitru
Comănescu s-a născut pe 8 noiembrie 1908 la Proviţa de Jos, comuna
Drăgăneasa, judeţul Prahova. A fost inginer agronom şi unul
dintre cei mai valoroşi fitopatologi, fiind discipolul fondatorului
Institutului de Cercetări Agronomice, Gheorghe Ionescu Siseşti.
Iniţial s-a înscris la Facultatea de Matematică, avându-l
profesor pe unul dintre cei mai valoroşi matematicieni ai tuturor
timpurilor, Gheorghe Ţiţeica, pentru ca apoi să îşi găsească
vocaţia în domeniul cercetării plantelor. A absolvit facultatea în
1933 şi a lucrat efectiv timp de 70 ani: în anul 2003 făcea ultima
expertiză fitopatolgică. Abia împlinise 86 de ani când s-a
organizat la Bucureşti un concurs pentru experţi agricoli, domnul
Comănescu s-a apucat de învăţat şi, din zeci de candidaţi, a
luat locul 5 pe ţară, aşa încât şi-a prelungit activitatea.
Secretul longevităţii sale a fost şi este dragostea pe care i-o
oferă familia, fiii, cei trei nepoţi şi doi strănepoţi”, a
transmis Centrul pentru Seniori.

Pe 29 iunie 2019 Dumitru Comănescu fusese oficial declarat de către Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne „Cel mai vârstnic cetăţean român al Municipiului Bucureşti”.

În anul 2019,
Dumitru Comănescu a fost premiat în cadrul Proiectului Vieţi
Centenare, derulat prin Centrul pentru Seniori al Municipiului
Bucureşti, cu suma de 5.000 lei şi o plachetă onorifică drept
„omagiu adus vieţii şi contribuţiei la dezvoltarea societăţii
şi a comunităţii Municipiului Bucureşti şi ca o recunoaştere a
respectului şi preţuirii faţă de seniorii bucureşteni”.

Până în prezent
sunt 110 beneficiari ai Proiectului Vieţi centenare, adresat tuturor
seniorilor care au împlinit vârsta de cel puţin 100 de ani şi
care au domiciliul stabil în Bucureşti.

Sursa foto: CSMB

 
 

Urmărește-ne pe Google News