În opinia sa, acest gest este unul de normalitate, pentru că cineva trebuie să-şi asume eşecul mişcărilor sindicale, care nu au reuşit să oprească Guvernul să aplice măsurile de austeritate.

„Este un eşec faptul că, în urma întregului calendar de acţiuni de protest, organizate mai bine sau mai rău, obligaţi fiind să acţionăm în solidar, pentru că nu putem să facem lucruri de unii singuri pentru că măsurile respective vizează toată mişcarea sindicală, până la urmă nu s-a ajuns la stoparea acestor măsuri, ci dimpotrivă măsurile se pun în aplicare”, a explicat Costin.

El a susţinut că măsurile de austeritate nu vor rezolva problema, iar în toamna acestui an se vor majora impozitele şi taxele.

„În toamna acestui an, vom fi confruntaţi cu alte decizii, legate de creşterea de taxe şi de impozite. Este clar pentru toată lumea că, atâta timp cât acest Guvern de incompetenţi nu a fost în stare de un an şi jumătate, sub umbrela domnului Boc, să pună pe masă un program coerent, deştept, inteligent pentru repornirea motoarelor economiei, este exclus ca în perioada imediat următoare, în 3-4 luni, până când va trebui reproiectat bugetul României pentru anul 2011, să se producă în miracol”, a adăugat liderul BNS.

 
 

Urmărește-ne pe Google News