Cumpără, nu închiriază

În ceea ce-l priveşte pe Gigi Becali, el s-ar putea aşeza la masa tratativelor cu reprezentanţii MApN doar în cazul în care aceştia sunt dispuşi să vândă, nu să închirieze marca Steaua. “Gigi nu vrea să închirieze marca Steaua, ci, eventual, s-o cumpere. Doar în aceste condiţii, ar putea negocia cu Armata. Sunt sigur că, dacă există înţelegere, cele două părţi vor ajunge la un consens”, ne-a precizat preşedintele onorific al Stelei, Viorel Păunescu. Şi Mircea Duşa, ministrul apărării naţionale, a marşat, la DolceSport, pe această idee: “După ce avem evaluarea mărcii, sigur că vom discuta cu cei de la echipa de fotbal Steaua şi vom şti, practic, despre ce valoare discutăm, vom putea şti concret în ce condiţii să le cesionăm folosirea emblemei. Intenţia noastră e să cedăm marca”.

Duckadam «vede» criza

Preşedintele de imagine al Stelei, Helmuth Duckadam (foto), a vorbit despre partida pe care echipa campioană o va susţine, mânie, în deplasare, cu Pandurii Târgu Jiu. “Vom avea un meci dificil la Târgu Jiu. Avem nevoie de victorie şi de o prestaţie bună, pentru că altfel riscăm să intrăm într-o criză din care vom ieşi cu greu. Trebuie şi ca atitudinea jucătorilor să se schimbe. Antrenorul Gâlcă le-a dat unor fotbalişti şansa să joace, dar aceştia au demonstrat că nu merită. Nu au evoluat aşa cum ne-am dorit”, a precizat, ieri, pentru Sport.ro, Duckadam. Acesta a vorbit şi despre boicotul fanilor: “Nu înţeleg această grevă a suporterilor. Clubul nu are nici o vină în conflictul cu Armata. Poate şi jocul mai slab din acest retur îi ţine departe de stadion pe suporteri”.

Urmărește-ne pe Google News