„În urma deciziei luate de către juriul AUR, constat că decizia a fost luată pripit la presiunea mediatică ce a fost pusă pe acest scandal, linșaj, ca să îl numesc așa. Dar mă gândeam, în normalul și firescul lucrurilor, că ei se vor raporta la rezultatul unei anchete. Or, ancheta s-a făcut în interiorul partidului, fără barem să discute cu soția”, a spus Dumitru Focșa într-un interviu pentru Antena 3.
Întrebat de jurnaliștii de la News.ro dacă va demisiona din Parlament, după ce partidul i-a cerut acest lucru public, Focșa a spus că nu va renunța la mandatul de parlamentar. Politicianul susține că o persoană din juriul de onoare al partidului a cerut acest lucru pentru că dorește să candideze în locul său la viitoarele alegeri.
„Logica mea era, când am spus că voi demisiona din Parlament, să aşteptăm rezultatele anchetei. Juriul trebuia să ia o decizie, dar a luat-o înaintea demarării procedurii de cercetare penală. În acel juriu este o persoană care, din câte se aude, va candida pe listele de Constanţa, la alegerile parlamentare. A fost un linşaj mediatic”.
Soția, care a chemat poliția, „șocată” că a fost exclus din partid
În interviul pentru Antena 3, Focșa a susținut că până și soția lui, cea care a sunat la 112 să-l reclame pentru agresiune, a fost șocată de decizia AUR de a-l exclude.
„Soția mea a fost șocată de decizia care a fost luată. Noi ne-am pierdut jumătate din proprietate aici pentru a investi și crește AUR în Constanța și nu se aștepta la asemenea consecințe. Ea a și spus că «eu am dat atunci telefon, dar nu m-am gândit că se face public. Am vrut doar să te pun la punct, să mă răzbun cumva pe tine, să-ți atrag atenția, ca să mai ai timp și cu familia, să nu faci din astea»”, susține Focșa.
Politicianul a declarat că după ce cazul a devenit public, soția sa a regretat că a sunat la 112 și că așteaptă acum ca ea să-și retragă plângerea de la poliție.
„A avut o julitură la nas”
Focșa a oferit noi detalii despre conflictul pe care l-a avut cu soția sa în casa din localitatea Lumina, județul Constanța.
„Păi nu a fost așa cum s-a descris. A avut o julitură la nas, care în busculada care a fost acolo nu pot să știu dacă a fost de la contactul dintre noi sau de la ușa de la dormitor. Da, i-a curs sânge de la nas pentru că eu voiam să intru în dormitor şi ea se opunea, că vrea să dea telefon de pe telefonul fix. Nu, eu nu pun presiune pe ea. Eu îmi doresc refacerea familiei și vă dați seama că în contextul ăsta, în care ea va accepta, va retrage și plângerea.”
Poliția din Constanța a deschis un dosar penal pentru violență în familie, după conflictul dintre Focșa și soția lui.
Sursă foto: Facebook Dumitru Viorel Focșa