Valul de inundații a ajuns la Budapesta, miercuri, 18 septembrie, iar cheiurile au fost inundate. Conform prognozelor experților, nivelul Dunării la Budapesta ar putea atinge vârful sâmbătă după-amiază sau duminică. Nivelul apei fluviului a depășit deja 8 metri vineri dimineață, potrivit sursei citate.

Armata, serviciile de urgenţă şi voluntarii au construit baraje minuţios planificate, de-a lungul Dunării.

Vineri seara, Ádám Hernádi, primarul orașului Esztergom, a postat pe Facebook mai multe fotografii cu inundația care a lovit orașul.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 16

România, în așteptarea viiturii de pe Dunăre

În România, autorităţile au anunțat că monitorizează întreg sectorul de Dunăre care traversează țara noastră, fiind aşteptată o viitură care va duce la creşterea nivelului apei până la finalul lunii.

În perioada 28 – 29 septembrie, debitul va fi mai mult decât dublu faţă de normalul astui interval, dar specialiştii nu se aşteaptă la probleme deosebite decât dacă viitura ţine foarte mult, notează News.ro.

„Așteptăm un vârf în data de 28 sau 29 septembrie, în funcție de condițiile metorologice și hidrologice. Monitorizăm cu atenție ce se întâmplă la Budapesta. La acest moment, nu ar trebui să existe motive de îngrijorare. Fiecare dig de pe Dunăre va fi reverificat, după cum am cerut, pentru a nu avea surprize. Suntem pregătiți pentru scenariile pe care le așteptăm. Un debit de 15.800-16.000 nu ar trebui să pună în pericol nicio localitate din România”, a declarat Mircea Fechet, ministrul mediului, la Antena3.

La rândul lor, specialiștii de la Apele Române au confirmat că Dunărea va atinge vârful de debit în România în ultimele zile ale lunii în curs.

„Viitura de pe Dunăre va ajunge în România în jurul datei de 28-29 septembrie şi va avea valori maxime de până la 9.200-9.500 mc/s. Specialiştii de la Apele Române alături de cei de la Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor monitorizează permanent debitele Dunării şi fac schimburi de date cu experţii de la nivelul ţărilor din bazinul hidrografic al Dunării”, au transmis, joi, specialiştii de la Apele Române.

Urmărește-ne pe Google News