ComenteazăÎnvățătoarea Gabriela Horincar face naveta, de luni până vineri, 17 kilometri, ca să ajungă de la Sibiu în satul Prislop, comuna Rășinari. Până la școală, învățătoarea privește peisajele deluroase desprinse parcă din picturi. Predă aici de numai șapte luni la o clasă simultană, din cauza numărului mic de copii înscriși la școala din Prislop. Prin urmare, lucrează în același timp cu elevi de a III-a și a IV-a.
Dar provocarea cea mai mare nu este să le predea elevilor de vârste diferite – o muncă grea oricum pentru orice cadru didactic, indiferent de experiența la catedră -, ci să îi învețe să citească și să scrie pe copiii care, la anii lor, ar fi trebuit să poată. Părinții celor mai mulți, însă, nu-i încurajează să meargă la școală, așa cum nici ei n-au fost încurajați când erau de vârsta lor. „Majoritatea elevilor din școală sunt romi, 90%, mulți însă din părinți nedeclarați, din câte am înțeles eu”, explică învățătoarea pentru Școala 9.
Întoarcerea acasă. „Au fost momente în care mi-a venit să fug”
După aproape două decenii în sistemul educațional de peste hotare, în Suedia, Anglia și Spania, Gabriela Horincar s-a hotărât să aducă o contribuție în învățământul din țara natală. Așa că și-a depus dosarul în perioada de selecție organizată de ONG-ul Teach for Romania, care instruiește persoane doritoare să educe copiii din comunități vulnerabile.
S-a întors acasă din dorința de a construi o educație mai practică, mai echitabilă, de a deveni un dascăl mai bun și mai atent, care dă o mână de ajutor pentru o schimbare în bine în interiorul sistemului nostru.
Astăzi, crede cu tărie că întoarcerea a fost o hotărâre bună și munca ei cu elevii din Prislop îi dă sens. Se bucură că a avut răbdare.
„Primele trei zile au fost groaznice! Au fost momente în care mi-a venit să fug, m-am gândit că nu sunt omul potrivit pentru a face această muncă, că nu fac bine ceea ce fac”, a povestit învățătoarea chiar pentru colegii din ONG.
Din 17 elevi, doar șase știu să scrie și să citească
Un sistem educațional tradițional, unde dascălul ține prelegeri și în care programa nu este individualizată, iar elevul trebuie să memoreze. E ceea ce a găsit Gabriela Horincar când a intrat în școala românească. „Noi, dascălii, ar trebui să devenim mai receptivi la nevoile elevilor, la dezvoltarea lor socio-emoțională, la dezvoltarea abilităților practice, să încurajăm explorarea propriilor pasiuni, puteri, interese”, spune ea despre cum vede viitorul elevilor din România.
Dar e destul de complicat să ajungi acolo, în condițiile în care, în multe din satele noastre, elevii nu au trecut încă de lucrurile elementare. În clasa ei cu predare simultană, spune învățătoarea, doar șase elevi din 17 sunt alfabetizați, adică doar o treime.
În Suedia: de la recepția unui hotel, într-o școală pentru copii cu dizabilități
Pe Gabriela viața a purtat-o în altă țară acum vreo două decenii. Când era masterandă la Sociologie la Cluj, a primit o bursă Erasmus la Universitatea Lund din Suedia. În timpul studiilor, a început și o relație, așa că s-a stabilit acolo. Până să învețe limba suedeză pentru care făcea cursuri, a lucrat într-un hotel, la recepție și în restaurant.
După jumătate de an, a devenit fluentă în suedeză, a urmat și cursuri pedagogice și s-a angajat ca pedagog special într-o școală pentru copii cu autism și sindromul Down. „După alți câțiva ani, când deja stăpâneam limba și mai bine, prin recomandări am ajuns să lucrez ca profesor suplinitor de engleză și suedeză într-o școală gimnazială”, povestește Gabriela.
A înlocuit „nu pot/nu știu” cu „nu pot/nu știu acum”
A învățat acolo că mereu e loc de mai bine și că schimbarea ia timp, disciplină și se întâmplă doar dacă pui pasiune în orice lucru pe care vrei să-l înfăptuiești. Cuvintele „nu pot/nu știu” din vocabularul ei le-a înlocuit cu „nu pot/ nu știu acum”, mai explică ea.
Zece ani i-a petrecut în Suedia, iar la vremea respectivă găsise diferențe multe între sistemul lor de educație și al nostru, de la evaluare, la materiale și metode de învățare. Educația la suedezi se axează, spune Gabriela, pe formarea de competențe și deprinderi practice, pe cooperare între elevi și dialog.
Relația profesor-elev se bazează pe respect, înțelegere, susținere și empatie și profesorii au încredere că elevii pot să gândească singuri. Dascălul nu trebuie să țină prelegeri sau să impună puncte de vedere pe care apoi elevii să le accepte în mod pasiv.
Gabriela Horincar, învățătoare:
Anglia versus Spania. Educație centrată pe elev și „fuga după acreditări”
Gabriela a continuat să își extindă orizonturile educaționale și a căutat o nouă țară. Și-a făcut bagajele și s-a mutat în Anglia. A muncit trei ani în învățământul de stat ca profesor itinerant și de sprijin, și, de asemenea, de limba suedeză și engleză. „Apoi, sătulă de ploi și cerul gri, m-am reorientat spre Spania, unde am lucrat ca profesor de engleză într-o școală privată”, povestește ea.
Dacă sistemul de educație englezesc se asemăna foarte mult cu cel suedez, axat pe creșterea socială și emoțională a copiilor, în cel spaniol, lucrurile nu mai stăteau la fel. Gabriela mărturisește că în Spania, ca și la noi, învățarea nu e centrată pe elev. „Sistemul de învățământ din Spania seamănă mult cu cel românesc. E aceeași fugă teribilă după acreditări și se dau teste naționale standardizate care nu reflectă corect cunoștințele elevilor, care nu-i încurajează să învețe cu plăcere.”
Hotărârea pe care a luat-o cu 20 de ani în urmă încă o bucură. „Încă nu m-am readaptat complet”, spune despre întoarcerea în România. „Este nevoie de un întreg sat pentru a face o schimbare sustenabilă, iar energia și pasiunea oamenilor din Teach sunt exact ceea ce îmi trebuia pentru a face acest pas deloc ușor”. Și va continua să-și motiveze elevii, să le ofere „încredere, stabilitate, afecțiune, convingerea că pot, că merită, că sunt auziți și văzuți”, mai spune învățătoarea.
Articolul complet, în Școala 9.