Au trecut 24 de la povestea “golanilor” – după cum i-a catalogat, la vremea respectivă, Ion Iliescu – care au refuzat “sclavia” şi au ocupat Piaţa Universităţii. Cereau eliminarea foştilor comunişti şi securişti din structurile noii puteri instaurate în România după decembrie 1989.
Actualele monumente amintesc despre cântecul lui Cristian Paţurcă “Mai bine golan, decât activist/ mai bine mort, decât comunist”, melodie în jurul căreia s-au adunat mii de manifestanţi şi au blocat astfel centrul Bucureştiului.
Peste ei s-au prăvălit sutele de mineri aduşi special din Valea Jiului pentru a sparge protestul politic. Locaţia a rămas însă emblematică, iar în 2012, mulţimea, supărată pe măsurile severe de austeritate impuse de autorităţi în timpul crizei economice, a dat jos guvernul Boc, după câteva seri de încăierare cu forţele de ordine.

 
 

Urmărește-ne pe Google News