ComenteazăN-a luat «pe cine trebuia»!
“Am fost împins să renunţ la handbal la 28 de ani. Eram locotenent major, mă căsătorisem cu Aurora (n.r. – Aurora Dan, vicecampioană olimpică la scrimă), leafa venea! Mi-au dat cu 1.150 de lei mai puţin! «O persoană cu trecere n-a suportat că nu te-ai căsătorit cu fata lui. La Dinamo nu mai ai zile!», mi s-a zis. În străinătate nu m-au lăsat. Am vrut să fug din ţară, dar nenoroceam familia”, rememorează Marin.
Când a priceput că toate uşile i s-au închis, a apelat la un general pe care-l cunoştea: a primit un post, a urmat şcoli, a devenit ofiţer de contraspionaj. După 1983 s-a ocupat de străinii care veneau în ţară sub acoperirea de ziarişti. Scriau de foamete, de frigul din case, “realităţi pe care le-am cunoscut şi eu”.
«Cupola divină» care l-a salvat pe Magheru
Plonjăm înapoi în teroare, în cumplita zi de 22 decembrie. Măcelul de la Otopeni. “Trebuiau găsiţi vinovaţi”, explică Marin, care lucra la Direcţia a III-a, Contraspionaj.
Era starea de “alarmă de luptă”, iar militarii aveau obligaţia de a purta armele din dotare. Ridicase un pistol Makarov şi un încărcător de la unitate.
“Am fost oprit a doua zi, la Lido, la 8.30. Le-am zis că sunt ofiţer înarmat şi că mă duc spre sediu. Unul a strigat că sunt terorist, altul mi-a scos pistolul şi m-a lovit cu arma în cap. M-a umplut de sânge. Au urmat zeci de pumni şi picioare. N-am simţit decât prima lovitură în cap. Deasupra mea s-a ţesut o cupolă divină. Nu mai simţeam durere”, îşi aminteşte Dan Marin.
Cineva a decis să-l ducă la televiziune. “Paradoxal, omul ăla mi-a salvat viaţa din mulţimea dornică de răzbunare. Îi mulţumesc şi celui care mi-a luat pistolul, aşa am putut să dovedesc că nu s-a tras cu el!”.
«Dacă mor, să le spui că a fost o greşeală»
“Am fost dus în studioul 4 al TVR. Un căpitan care i-a informat pe toţi că am fost prins trăgând din turnul TVR e dat drept erou al Revoluţiei! După prezentarea mea pe post, am ajuns în dormitorul corpului de gardă. Eram 10 suspecţi şi militari cu mitralierele către noi. Aduceau tineri ce ne scuipau, ne loveau cu bocancii în tibii. Am fost transferaţi în alt dormitor, legaţi cu cătuşe. Trei militari au început să ia oameni. Nu se întorcea nimeni, eram sigur că ne împuşcă. Le-am strigat celorlalţi: «Dacă mor, e dintr- o eroare gravă! Să ştie copiii mei că se pot mândri cu tatăl lor!»”. Sinuciderea n-a luat-o în calcul, evadarea era imposibilă.
«Bă, poate-ţi scap un glonţ în mutră»
Altă amintire: “L-au chemat pe un căpitan cu nume polonez. Mi-a pus o faţă de pernă în jurul capului. Nu puteam să respir, aproape deliram. Prin cârpa aia simţeam automatul şi-l auzeam: «Bă, poate-ţi scap un glonţ în mutră. Recunoaşte ce-ai făcut!». Mai bine mor decât să retrăiesc scena. «Tovarăşe căpitan, vă interzic să vă bateţi joc de mine! Vă sunt superior şi nu sunt acuzat oficial de nimic! Ordinul nu se execută dacă e ilegal». Niciodată n-am fost mai deştept ca în ziua aceea!”.
«Gata, tovarăşe maior, aţi scăpat!»
“Cineva mi-a adus mâncare, pretinzând că e de la soţie! Nici cu elicopterul nu putea ajunge pachetul de la nevastă. Am refuzat-o, probabil că era otrăvită. Apoi, unul din comandamentul militar mi-a spus că sunt liber, fără a-mi da însă documentele. În haosul din noaptea aia, eu, «teroristul» prezentat de diversioniştii Teodor Brateş, Victor Ionescu, George Marinescu şi alţii, necercetaţi pentru instigare la omor deosebit de grav, aş fi devenit o ţintă sigură. A doua zi, un superior m-a recunoscut şi m-a luat de acolo. «Gata, tovarăşe maior, aţi scăpat!» Păi, de unde, mama mă-sii, că nu făcusem nimic!”.