Fostul procuror general al țării, acuzat că probabil a acoperit masacrul a 43 de studenți mexicani, a fost acuzat de răpire, tortură și obstrucționarea justiției.
El este primul oficial de rang înalt care a fost reținut în legătură cu acest caz, iar autoritățile au declarat vineri, 19 august, că au emis peste 80 de mandate de arestare în legătură cu acest caz, inclusiv pentru ofițeri militari, polițiști și membri ai cartelurilor.
Încă nu există informații dacă vreunul dintre acele mandate a dus la alte arestări, dar anunțul lor brusc a venit la doar o zi după ce guvernul mexican a declarat că o anchetă oficială a constatat că dispariția studenților este o „crimă a statului”, care implică toate nivelurile de guvernare, mai notează The New York Times.
Anunțul ulterior că membrii armatei, inclusiv comandanți, au fost acuzați de infracțiuni legate de dispariția studenților a fost un alt pas important, au spus activiștii pentru drepturile omului pentru The New York Times.
„Să sperăm că există dreptate în cazul Ayotzinapa, care este un caz emblematic”, a declarat pentru The New York Times, Paula Mónaco Felipe, jurnalistă și autoarea cărții „Ayotzinapa: Eternal Hours”. Cazul „ar putea deschide ușa către adevăr și dreptate în multe altele, în cel puțin 50 de ani de abuzuri și crime împotriva umanității comise de forțele armate mexicane”, crede jurnalista.
Ce s-a întâmplat în 2014
26 septembrie 2014. Polițiștii mexicani au atacat trei autocare în care se aflau vreo 80 de studenți care mergeau la un protest în capitală. Trei tineri au fost uciși în ploaia de gloanțe, iar cadavrele lor au fost lăsate în stradă. În haosul creat, au murit și trei trecători. Polițiștii i-au bătut și i-au lăsat pe tineri la bustul gol, apoi i-au încărcat în mașini și au dispărut cu 43 dintre ei. Nu au fost găsiți nici până astăzi.
În Mexic, 11 oameni dispar în fiecare zi. Sunt peste 20.000 de persoane despre care nu se mai știe nimic. Uneori mai apare câte un cadavru sau o groapă comună cu oase sau trupuri arse care rămân neidentificate.
O istorie a unei justiții tărăgănate
După mai multe luni de procese, zeci de polițiști au fost arestați și câțiva funcționari mexicani au fost dați afară pentru corupție. La mai bine de un an distanță, tribunalul a pronunțat primele condamnări.
Zeci de polițiști care au tras în studenți sunt după gratii, iar comandantul poliției e închis într-un penitenciar de maximă securitate. Fostul primar, acuzat că a dat ordinul de răpire, a fost demis din funcție și arestat împreună cu soția lui, rudă cu șeful unei grupări de traficanți.
La cererea grupului de părinți, Curtea Interamericană a Drepturilor Omului (CIDO) a trimis, în martie 2015, o echipă de experți internaționali care să investigheze cazul – trei avocați, un judecător și un medic legist, specializați în drepturile omului și cu experiență de peste zece ani. Una dintre concluziile lor a fost că „studenții au fost hăituiți de poliția federală, statală și armată”.
Specialiștii au plecat în aprilie 2016, după ce autoritățile au ascuns probe, le-au blocat întâlniri și interviuri cu martori-cheie și au măsluit dovezi. Experții nu au putut vorbi nici cu polițiștii arestați, nici cu șoferii autobuzelor.
Niciunul dintre cei care au condus în noaptea aia nu mai lucrează la firma de transporturi. Unul dintre angajații firmei a spus la telefon că, după noaptea atacului, nu au mai știut nimic despre autobuzul asupra căruia s-a tras.
Concluziile celor cinci experți arată că violența din noaptea respectivă nu poate fi justificată. Un coleg de-ai tinerilor dispăruți a fost găsit mort în următoarea zi. Cadavrul lui a rămas în stradă, cu 64 de oase fracturate și pielea feței smulsă. Băiatul a murit din cauza torturii.
Experții CIDO spun că disparițiile sunt orchestrate cu ajutorul statului: „Ideea este să extindă teroarea la fiecare om care ar putea empatiza cu victimele și să-l facă să creadă că el ar putea fi următorul mort”.
Procuratura din Guerrero a declarat că trupurile studenților sunt într-o groapă de gunoi din Cocula, o localitate din același stat, unde au fost găsite zeci de cadavre incinerate. Oficialii au susținut că traficanții de droguri i-au omorât pe studenți, iar apoi le-au ars cadavrele. După mai multe teste și investigații făcute de experții internaționali, s-a dovedit că trupurile găsite în groapa de gunoi nu erau ale studenților dispăruți.
Aici puteți citi integral un reportaj documentat în Mexic, la fața locului, în 2016.