COD GALBEN de caniculă în 14 judeţe. Joi, 30 iulie, valul de căldură va persista în Oltenia, Muntenia, centrul şi sudul Moldovei, precum şi în partea continentală a Dobrogei, unde temperaturile maxime se vor situa frecvent între 35 şi 37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.
Şase judeţe şi Capitala sunt, joi, sub COD PORTOCALIU. În judeţele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa şi Ilfov, inclusiv municipiul Bucureşti, se vor atinge temperaturi maxime de 38…39 de grade, iar izolat se vor înregistra valori în jurul a 40 de grade şi, pe arii extinse, disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.
În după-amiaza zilei de joi, 30 iulie, precum şi în noaptea de joi spre vineri, 30/31 iulie, vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată, cu precădere în centrul şi nord-estul ţării, precum şi în zonele de deal şi de munte, iar în cursul zilei de vineri, 31 iulie, aria de instabilitate va cuprinde majoritatea regiunilor, dar îndeosebi pe cele sudice, estice şi centrale. Vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, trecător cu aspect de vijelie. Ploile vor avea şi caracter torenţial, astfel încât, pe arii restrânse, cantităţile de apă vor depăşi 20 l/mp, iar izolat, mai ales în Carpaţii Orientali şi Meridionali, peste 30…35 l/mp. Vor fi condiţii de grindină.
Vineri, 31 iulie, în regiunile sudice vremea se va menţine călduroasă, izolat caniculară la amiază, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va mai depăşi pragul critic de 80 de unităţi.