Fostul primar al New York-ului Michael Bloomberg a urcat spectaculos în sondaje, după ce a bombardat spațiul public cu reclame costisitoare și chiar cu meme, în încercarea de a-și ajunge din urmă contracandidații democrați care vor să obțină investitura partidului pentru un loc în finala prezidențială cu Donald Trump.
Bloomberg este situat pe locul secund, cu 19%, în sondajul realizat printre alegătorii democrați și publicat marți de NPR, PBS și Marist, notează New York Times.
Pe primul loc se află în continuare senatorul Bernie Sanders, cotat cu 31% din voturi.
La dezbaterea televizată de miercuri, Bloomberg se va confrunta cu Sanders și Pete Buttigieg, câștigătorii primarelor din Iowa și New Hampshire, dar și cu Elizabeth Warren, Joe Biden și senatoarea Amy Klobuchar.
Sondajul dat publicității marți este neiertător cu Biden și Warren, considerați nu de mult printre favoriții alegerilor primare democrate. Fostul președinte este cotat cu doar 15%, în vreme ce senatoarea Warren ar aduna doar 12%.
Nici fostul primar din Indiana, Pete Buttigieg, surpriza primelor scrutine, nu se descurcă prea bine în sondajul național, fiind creditat cu doar 8%.
Iar senatoarea Amy Klobuchar, care a surprins și ea cu un loc 3 spectaculos în New Hampshire, are doar 9%.
Miliardarul Bloomberg a intrat în cursa electorală în noiembrie, la aproape un an după ceilalți candidați.
Inițial, el nu s-a calificat pentru dezbateri, deoarece nu accepta contribuții financiare pentru campanie. Dar noile reguli anunțate de Comitetul Național Democrat, care au eliminat această cerință, i-au permis participarea la confruntările televizate.
Michael Bloomberg a cheltuit în jur de 300 de milioane de dolari pentru publicitatea televizată, mai mult decât toți ceilalți contracandidați la un loc.
El a decis să sară peste primele patru scrutine primare, unde nu mai avea timp să își organizeze o rețea de campanie, pentru a se concentra pe statele cu mulți delegați. Alegerile vizate de Bloomberg încep odată cu ”super-marțea” din 3 martie.