Incidentele s-au petrecut în timpul partidei dintre 25 de Septiembre și 29 de Septiembre. Deranjați pe o decizie a arbitrului de centru, care a eliminat un fotbalist, jucătorii oaspeților l-au luat la fugă pe „cavalerul fluierului”, încercând să-l lovească.

Pe teren au intrat și suporterii celor de 29 de Septiembre. Arbitrul a reușit să se refugieze în vestiar, moment în care poliția a intervenit.

Într-un videoclip care a devenit viral pe rețelele de socializare, se aude cum polițiștii au început să tragă cu gloanțe de cauciuc pentru a dispersa mulțimea intrată pe gazon. În învălmășeală au fost împușcați inclusiv fotbaliști.

Meciul a fost abandonat, iar Comisia de Disciplină municipală urmează să anunțe deciziile în urma incidentelor.

În același campionat, un arbitru a bătut un jucător

Liga Guarambaré a avut și alte evenimente reprobabile în anii precedenți. În 2022, portarul echipei Teniente Fariña, Juan Denis, a primit un pumn de la arbitrul Elvio Garay, după ce a fost avertizat cu cartonaș galben pentru proteste, tot într-un meci împotriva lui 25 de Septiembre.

Lista scurtă a succesorilor lui Ceaușescu făcută de CIA. Ce credeau serviciile secrete americane despre Elena, soția dictatorului DOCUMENTE
Recomandări
Lista scurtă a succesorilor lui Ceaușescu făcută de CIA. Ce credeau serviciile secrete americane despre Elena, soția dictatorului DOCUMENTE

Jucătorul întrebase „centralul” de ce acordă avertismente doar pentru echipa lui. Lovit brutal, Juan Denis a trebuit să fie tratat la Centrul de Sănătate Guarambaré.

   

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (1)

Marica13   •   10.05.2024, 10:52

Ar trebui eliminati pe viata pe acei fotbalisti huligani.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Mesajele înfiorătoare trimise de Andrew Tate fostei iubite: „Ce rost să te am dacă nu te bat?”
Adevarul.ro
Mesajele înfiorătoare trimise de Andrew Tate fostei iubite: „Ce rost să te am dacă nu te bat?”
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Elle.ro
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
De ce îşi distrug producătorii din Iaşi culturile de spanac. "Îl băgăm sub sapă frumos şi dăm cu tractoraşul"
Observatornews.ro
De ce îşi distrug producătorii din Iaşi culturile de spanac. "Îl băgăm sub sapă frumos şi dăm cu tractoraşul"
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor
HOROSCOP
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI