Pini, un sat ce aparţine de comuna Victor Vlad Delamarina, din judeţul Timiş, aşteaptă de aproape 50 ani curentul electric, iar acum, când majoritatea celor care aveau gospodării au plecat, aici mai respirând doar trei suflete, uliţele sunt luminate. În Pini mai locuiesc trei oameni: o bătrână care este singurul locuitor permanent, un om care cultivă pământul și un altul care are grijă de gospodării.

”Am copilărit aici până la şase ani. Terenurile pe care s-a format satul au aparţinut unor moşieri, Stoicu şi Pascu, care le-au vândut, în 1947, celor zece familii de maghiari veniţi din Harghita, din localitatea numită atunci Lunca de mijloc, în Banat pentru o viaţă mai bună”, spune, pentru renasterea.ro, Tiberiu Tanko, omul care zilnic se reîntoarce pentru câteva ore în sat cu treburi.

În localitate din Timiş mai sunt acum aproximativ zece case, dintre care unele sunt vizitate de urmaşii familiilor care au locuint cândva în Pini, iar acum sunt stabiliţi la Lugoj.

”Erau oameni săraci. În Harghita, singurele surse de venit erau creșterea vacilor și cultura cartofului. O familie chiar a venit cu casa din bârne pe tren și a remontat-o aici. Tata a venit aici când era mic, mama s-a născut în sat. Când eram mic stăteam seara cu lampa de petrol, iar hainele erau călcate cu fierul încălzit cu jar. Nu era școală, iar copiii făceau lecții în limba maghiară cu o mătușă de-a mea. Nu era dispensar și nici biserică sau cimitir. Era însă cămin cultural, chiar la mine în grădină. L-au făcut oamenii, cu scenă, unde evoluau muzicanții. Erau spectacole. Din păcate, comuniștii l-au dărâmat, iar cărămida au folosit-o ca să ridice dispensarul de la Victor Vlad Delamarina”, mai spune Tiberiu Tanko.

Tiberiu-Tanko

”Singurul locuitor permanent este o mătușă de-a mea. A venit aici când era copil. Acum are 84 de ani”, adaugă Tiberiu Tanko.

Foto: renasterea.ro

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
Viva.ro
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Ce să pui în bradul de Crăciun ca să ai parte de noroc și prosperitate în 2025. Energiile negative vor fi eliminate
FANATIK.RO
Ce să pui în bradul de Crăciun ca să ai parte de noroc și prosperitate în 2025. Energiile negative vor fi eliminate
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Unica.ro
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Bucureştenii care ar putea plăti impozite de 6 ori mai mari în 2025. Sechestru pe locuinţa celor care nu dau banii
Observatornews.ro
Bucureştenii care ar putea plăti impozite de 6 ori mai mari în 2025. Sechestru pe locuinţa celor care nu dau banii
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua
HOROSCOP
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI