Hulia Sadula, în vârstă de 15 ani, din Constanţa, şi-a pierdut viaţa imediat ce a avortat, pe masa de operaţie a medicului Hany Riad. Sfâşiat de durere, tatăl tinerei, Metin Sadula, a declarat, ieri, că înainte de chiuretaj medicul a cerut o şpagă de 5.000 de lei. Doar 2.800 de lei a avut să-i dea bărbatul, iar doctorul a fost mulţumit.

După ce ne-a omorât fata, doctorul ne-a dat şpaga înapoi. Ne-a pupat mâinile ca să îl iertăm şi ne-a căzut în genunchi, dar era prea târziu”, a spus Metin Sadula, tatăl tinerei.

Trupul fetei a fost dus, ieri, la Medicină Legală, unde medicii au stabilit că Hulia era însărcinată în 5 – 6 luni, iar chiuretajul, în cazul ei, era ilegal. Poliţiştii au demarat o anchetă, pentru că avorturile nu sunt permise la sarcini ce depăşesc 12 săptămâni. Medicul Hany Riad a fost suspendat, fiind acuzat de malpraxis.

 
 

Urmărește-ne pe Google News