Scandalul la Grădina Zoologică din Craiova a pornit săptămâna trecută, după ce îngrijitorii au ascuns faptul că leoaica a fătat patru pui, care au murit la scurt timp. Administratorul Grădinii Zoologice a încercat să ascundă naşterea puilor, pe care i-a declarat mai apoi morţi.
Poliţiştilor nu li s-a permis accesul în interiorul grădinii, astfel că oamenii legii nu au putut vedea puii de leu, dar au sesizat conducerea instituţiei să se prezinte la secţie pentru declaraţii. La începutul acestei săptămâni, atât administratorul, cât şi medicul veterinar de la ZOO au fost concediaţi. Deşi scandalul părea încheiat, primarul Lia Olguţa Vasilescu a anunţat ieri că a fost găsit un nou leuţ, care de trei luni era ţinut ascuns.
“Eu am aflat de această situaţie când eram în China, apoi am aflat că a mai fost găsit un pui, într-o încăpere separată de leu şi de leoaică. Este clar că fosta administraţie a Grădinii Zoologice ştia de această situaţie, dar a ţinut totul secret. Comisia de anchetă din cadrul primăriei încă face cercetări, pentru că vrem să aflăm dacă animalele erau folosite pentru a fi vândute. Fostul administrator şi medicul veterinar al Grădinii Zoologice au fost concediaţi şi probabil că îi voi aplica o sancţiune şi directorului”, a declarat primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro