UPDATE ora 21:15. Bilanțul deceselor generate de inundațiile din Turcia a ajuns la cel puțin 11 persoane, în timp ce o alta este în continuare dispărută, potrivit publicațiilor locale Hurriyet Daily News și Daily Sabah.

Zece oameni au murit în Kastamonu și unul în Sinop.

În
același timp, 13 persoane
au fost rănite când automobilele
în care se aflau s-au
răsturnat de
pe un pod
prăbușit. Victimele
au fost transportate la spital.


Șase persoane au murit, iar una a fost dată dispărută din cauza viiturilor, notează The Guardian și Reuters, potrivit Agerpres.

Mai
multe drumuri au fost închise din cauza podurilor care au fost
distruse. Zeci de mașini au fost luate de ape.

Totodată, intemperiile au afectat și infrastructura de distribuție a energiei electrice, alimentarea fiind întreruptă, ca măsură de protecție, în cazul a 10.000 de gospodării, au anunțat reprezentanții Ministerului Energiei.

Din punct de vedere meteorologic, ne confruntăm probabil cu un dezastru pe care nu l-am văzut de 50 sau 100 de ani.

Ministrul agriculturii și silviculturii, Bekir Pakdemirli:

Turcia s-a confruntat în ultima perioadă cu mai multe episoade de vreme severă, de la caniculă, secetă, incendii violente de vegetație și până la inundații, succesiune de fenomene pusă de oamenii de știință pe seama schimbărilor climatice.

Valul de ploi care afectează coasta de nord a Turciei vine în contextul în care pompierii abia au reușit să controleze incendiile din sudul țării, izbucnite la finalul lunii iulie și soldate cu cel puțin opt victime. Mii de oameni au fost evacuați, la nivelul întregii țări fiind raportate peste 200 de incendii.

Foto: EPA

 
 

Urmărește-ne pe Google News